Iulia Vântur
Showbiz

De ce nu se căsătoresc, de fapt, Iulia Vântur și Salman Khan. Românca i-a pregătit o lovitură greu de îndurat

Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu încă din 2012, iar prezentatoare TV și actorul indian se bucură de o frumoasă poveste de dragoste. Totuși, fanii sunt cât se poate de nedumeriți de faptul că cei doi nu și-au unit destinele până acum.

Deși inițial s-a crezut că cel care nu ar tragere de inimă să meargă la altar ar fi celebrul actor, se pare că totuși motivul ar fi altul și ar ține de frumoasa prezentatoare TV.

De ce nu se căsătoresc Iulia Vântur și Salman Khan

Îndrăgita prezentatoare TV a vorbit, recent, despre motivele pentru care se pare că nu se grăbește să se căsătorească cu actorul indian. Iulia Vântur și Salman Khan sunt fericiți împreună, așa cum este relația lor fără să mai aibă nevoie de un act care să le demonstreze iubirea.

„Sunt de părere că e mai important cum se simt oamenii unul lângă celălalt. Să petreci timp împreună e mai importat ca orice. La un moment dat, mi s-a pus continuu această întrebare.

Până și părinții mei m-au întrebat când am de gând să mă mărit. Am întrebat-o pe mama: Își dorești să mă vezi fericită sau îți dorești să mă vezi căsătorită? A fost ultima dată când mi-a mai pus această întrebare.

Așa că sunt de părere că e mai important să fii fericită lângă cineva și să petreci timp de calitate cu el și să ai o conexiune bună cu el”, a spus Iulia Vântur pentru Bollywood Hungman, potrivit Viva.ro.

Frumoasa prezentatoare TV visează să fie mamă

Deși pare că nu se grăbește să ajungă în fața altarului, Iulia Vântur se vede totuși mămică și și-ar dori să aducă pe lume un copil.

„Poate că mămică da, mă văd. Căsătorită… nu știu, am trecut de vârsta de 20 de ani în care mi se părea căsătoria o chestie extraordinară.

Sincer, mă uit în jurul meu și văd oameni care nu știu dacă sunt neapărat mai fericiți căsătoriți. Nu mi se pare atât de important ca doi oameni să fie căsătoriți.

Mi se pare important ca doi oameni să se iubească și să fie împreună. Sper ca în rolul de mămică să fiu o mamă responsabilă și bună”, a povestit vedeta, potrivit sursei citate mai sus.

blank