China
IT&C

De ce își dorește China atât de mult Taiwanul. Care sunt mizele economice și militare din regiune

O democrație puternică și una dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii, Taiwanul este acum la mijloc, între cele două super-puteri: Statele Unite și China.

Provincia cu statut ambiguu, nerecunoscută în lume ca țară, de sine stătătoare, are monopol pe piața atât de prețioasă a semiconductorilor și cipurilor. Iar China și Statele Unite sunt dependente în egală măsură de aceste produse. Care sunt mizele economice și militare din regiune.

Provincia Taiwan, autointitulată Republica China, este locul în care s-au refugiat chinezii anticomuniști la finalul Războiului Civil din China, în 1949. Arhipelagul format din 168 de insule dintre care cea mai mare și mai importantă este Taiwan, are o suprafață totală de peste 36.000 de kilometri pătrați și peste 23 de milioane de locuitori. După sfârșitul ocupației japoneze în 1945 și finalul războiului civil chinezesc în 49, pe aceste meleaguri a înflorit una dintre cele mai puternice economii ale lumii.

În anii 90, provincia a devenit un jucător esenţial în industriile de înaltă tehnologie precum producția de computere, telefoane mobile și alte produse electronice. Iar acum, în Taiwan se află cel mai mare producător de cipuri și semiconductori din lume, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company, care împreună cu celelalte companii mai mici, fabrică 92% din necesarul mondial, potrivit Reuters.

Aceste componente electronice sunt practic cheia tehnologiilor moderne pe care le folosim cu toții în viața de zi cu zi, de la telefoanele inteligente până la mașini și banalele cârduri. Iar giganții mondiali precum Apple, Microsoft sau Sony se bazează pe aceste componente, iar China importă și cele mai multe dintre cipurile și semiconductorii taiwanezi, peste 60%.

În plus, Taiwanul deține supremația mondială și în privința producției de microcipuri de sub 10 nanometri esențiale în industria de armament. Statele Unite folosesc cipuri taiwaneze în prezent atât pe avioanele F35, cât și la rachetele Javelin.

Prin urmare, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă China ar prelua controlul Taiwanului și implicit al fabricilor de cipuri și semiconductori, vitale pentru economiile atâtor țări occidentale. Și la fel, gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă China pierde accesul la prețioasele reurse tehnologice taiwaneze.

Taiwan-ul este esențial pentru oricare dintre super-puteri
Din punct de vedere geostrategic, Taiwan-ul este esențial pentru oricare dintre super-puteri, fie că vorbim despre China sau Statele Unite.
Poziția geografică a provinciei, între Asia de Nord-Est și cea de Sud-Est poate lesne servi oricăror interese în egală măsură defensive sau ofensive. Din Taiwan, pot fi lansate cu ușurință misiuni aeriene și chiar atacuri în orice direcție.

În plus, Taiwanul controlează strâmtoarea cu același nume care este o importantă cale de navigație.

Și nu în cele din urmă, dacă Taiwanul s-ar fi aflat sub dominație chineză atunci China ar avea întreaga Mare a Chinei de sud devenind o și mai mare amenințare pentru celelalte țări din regiune.

blank