Obişnuim să ne tot plângem că bărbaţii înşală, că ei trişează cel mai frecvent în cuplu. Dar lucrurile nu stau aşa de fiecare dată.
Există momente în viaţa unui cuplu când se produce declicul acela al trădării şi în mintea femeii. S-o luăm pas cu pas!
De când sunt oamenii oameni, femeile şi bărbaţii percep în mod diferit cuplul, deși astăzi pornirile ancestrale nu mai sunt prea băgate în seamă. Prin urmare, în vreme ce bărbaţii sunt „programaţi“ să ducă specia mai departe, să răspândească „sămânţa“ cât mai mult şi mai departe posibil, femeile sunt „programate“ să aibă grijă de progenituri, să le asigure stabilitate, hrană, căldură. De aici faptul că bărbaţii sunt tentaţi să încerce şi alte partenere, fără să se simtă vinovaţi („A fost doar sex, nimic altceva!“), în timp ce infidelitatea femeii are la bază aproape întotdeauna un motiv serios.
Nevoia de echilibru
Așa cum spuneam, darul femeii ca parte a cuplului este de a păstra şi – pare un clişeu, dar e purul adevăr – de a ocroti familia. Indiferent de presiunile sociale sau economice din exterior. De aceea momentele de dezechilibru, de altfel inerente, pot s-o destabilizeze mai uşor decât pe bărbat. Se cheamă că n-a făcut tot ce trebuia ori că partenerul nu-i dornic de a duce mai departe această întreprindere destul de complicată: căsnicia sau traiul împreună. În momentul când îşi simte partenerul din ce în ce mai depărtat, din ce în ce mai puţin interesat de viaţa în doi, femeia devine vulnerabilă şi caută, în cele mai multe cazuri, în altă parte ce-i lipseşte acasă: refacerea echilibrului interior.
Regăsirea sinelui
De obicei, după o astfel de experienţă, femeile se simt întărite, gata s-o ia de la zero. Cu partenerul pe care tocmai l-au înşelat. Faptul că încă trezesc interesul bărbaţilor, că au avut (şi ele) pentru câteva ore sau câteva zile o viaţă dublă le face să-şi recapete încrederea în sine. Se spune că răzbunarea este pe ultimul loc în motivele infidelităţii unei femei. Dar mica satisfacţie pe care o simt după ce au comis-o, însoţită, ce-i drept, de puţină vinovăţie, nu poate fi contestată! Exact acest melanj le ajută să se ridice şi să ducă lupta pentru consolidarea cuplului pe cale a se destrăma.
Adevărata jumătate
Se întâmplă mai rar, dar se întâmplă. Vezi un bărbat pe stradă sau la o petrecere şi simţi că tot ce-ai trăit până acum a fost o minciună. Ceea ce ţi s-a părut dragoste a fost doar o apropiere, ceea ce ţi s-a părut cuplu a fost doar un substitut. Pe scurt, te îndrăgosteşti fără scăpare, feromonii îşi fac datoria şi nu te poţi gândi la altceva sau la altcineva decât la el, cel pe care abia l-ai cunoscut, şi la viitoarea voastră viaţă în doi. Şi-atunci începe viaţa dublă, gândindu-te că-ţi va trece. Nu se întâmplă şi astfel divorţul e gata. Iar urmarea este… un alt subiect.
În loc de „gata, nu mai pot!“
Căsnicia ajunge într-un punct în care nu mai este nimic de făcut. Oricât s-ar strădui ea, oricât ar lăsa el de la el, nu se mai poate! Poate n-a fost alegerea cea mai bună, poate s-a epuizat dragostea, poate a acumulat prea multă insatisfacţie, poate din pricina lipsei de afecţiune sau din cauza unui sentiment de subordonare sexuală sau socială, cine ştie!? Cert este că nu mai funcţionează. Dar femeii îi este greu să spună: „Gata, nu mai pot!“ Și-atunci, probabil inconştient, apelează la această metodă. Înşală special pentru a fi prinsă, ca el să-i spună că trebuie să se despartă. Fiindcă îndeobşte bărbaţii nu prea iartă infidelitatea femeii, tocmai pentru că ei ştiu că o femeie nu înşală fără un motiv puternic.
(In)toleranţă
Faţă de femeia adulteră există şi se manifestă, tradiţional vorbind, intoleranţă, în vreme ce bărbatul care înșală este privit chiar cu simpatie. Numai că, în mod paradoxal, femeile infidele sunt blamate în special de celelalte femei din familie sau de prietene. Întrucât femeia este privită ca gardian al căsniciei. Iar dacă gardianul pune umărul la dărâmarea instituţiei, ce-ar mai fi de spus?! Votul de blam vine tocmai din teama că şi lor, celelalte femei, li se poate da viaţa peste cap instantaneu!