Editorial, Stirea Zilei

De ce a dezamăgit generalul Ignatenko, pe care nici nu îl cheamă Albert

Alexei Venedictovici Ignatenko, a poposit, luni seara, pe ecranele românilor care urmăreau Antena 3. La naiba, dar generalul nu prea ne-a impresionat. Dezamagire totală. Părea, mai degrabă, vreun bio-terapeut de mâna a doua sau vreo vrăjitoare cu bani în păr ce încerca să-şi aburească eventualii clienţi. O fi vreo tehnică de dezinformare menită să ducă în derizoriu subiectul? Mi-a lăsat mai mult impresia unui şarlatan care încearcă să ameţească lumea cu tot felul de teorii fantasmagorice, cu poveşti despre elevii lui, ajutorul pe care îl ofera el oamenilor – direct şi la distanţă- , vindecările miraculoase făcute de el, consilierea în afaceri şi cercetărtile pe care le face el. Incoerent, cu părul vopsit ca o cocotă bătrână, Ignatenko pare un tip care încearcă să faca bani din nimic mizând pe prostia oamenilor. Adevărul este că tehnicile în speţă nu au rezultate prea spectaculoase. Mai mult, să nu uităm că şi Hitler a avut Ahnenerbe – o adunătură de astrologi, numerologi şi parapsihologi şi tot a pierdut războiul. Dacă aceste tehnici ar fi credibile ar ajunge să dispună de o întreagă industrie. Însă nu dispun tocmai pentru că nu sunt credibile, ci pline de rateuri şi de capacităţi greu de verificat/omologat. În final, există ceva adevăr, dar foarte anecdotic şi slab verificabil.

 

Generalul s-a născut pe 4.03.1943 în Ucraina şi, de când a devenit celebru îşi zice Albert ca suna mai europeneşete. Doctor în filosofie, medicină psiho-informatică, ştiinţe biologice şi energo-informatice, doctor în ştiinţele securităţii informaţionale, cel mai important expert al KGB-ului în războiul psihotronic – aşa se prezintă generalul.

Ne învaţă ştiinţele cosmice

Ignatenko susţine că a pregătit 21 programe de instruire ştiinţifică promovând în mase ştiintele cosmice despre starea actuală a Civilizaţiei şi căile de rezolvare a problemelor complicate pe care le are umanitatea. În aceste programe savantul-practician arata posibilitatile nelimitate ale omului si demonstreaza ca aceste capacitati „fenomenale” – nu sunt capacitati supranaturale exceptionale exclusive, sunt stocate in fiecare din noi. Omul fenomen – nu e un supraom – ci oameni ai viitorului si fiecare om are sansa de a-l apropia de sine. Profesorul A. Ignatenko a participat la peste 50 de congrese, simpozioane si saloane Internationale, este autorul a numeroase publicatii stiintifice si carti.

Ce ştie să facă

Profesorul Ignatenko susţine că si-a descoperit capacitatile psihoinformationale fenomenale ca:

– dirijarea de la distanta a climei (concentrarea si risipirea norilor, neutralizarea fumului si smogului, schimbarea temperaturii aerului).

-prognozarea si reorientarea situatiilor complicate de viata.

-trofarea de la distanta a organelor si sistemelor omului

-lucru psiho-informational de la distanta cu sportivi si echipe sportive

-lucru de la distanta in formarea protectiei personalitatii, colectivelor, tarii.

-sidetism vizual si auditiv (retine 150 de cifre), memorie de lunga durata (calendare 10000 ani)

-lovituri energoinformationala Kung-fu (de la o distanta de 10m, omul cade fara sa fie atins)

-contacte la nivel constient cu 48 de civilizatii evolutive, cu campuri informationale si Piramida Universala (din 1991-2001 a invatat la Invatatorii Spirituali ai Lumilor Subtile).

-lucru psihoinformational de eliminare a cataclismelor sociale in regiuni si tari

Potrivit propriului site, Ignatenko ne…întinereşte

Lucrul stiintifico-practic in domeniul eniopsihologiei si psihoinformatiologiei pentru prima data in practica pedagogica psihologica, medicala si sportiva la nivel mondial prof. Ignatenko a formulat, utilizat si introdus o abordare stiintifica complexa de dezvoltare si utilizare a capacitatiilor omului, noua din punct de vedere calitativ. In lucrarea sa de doctorat in domeniul stiintelor energo-informationale, stiintific a argumentat si demonstrat pe modelul sportului, folosirea reala a expres-metodologiilor/tehnologii intelectuale/stiintelor Veacului de Aur in toate sferele de activitate fara a aduce prejudicii sanatatii. Aceste metodologii i-au adus profesorului Ignatenko recunoasterea internationala: de 4 ori Marele Premiu la Tokio, Sofia, Bruxelles si Toulouse, fiind de asemenea laureat a 8 medalii de aur si distinctiei la saloanele internationale de la Bruxelles, Pittsburg, Sofia, Dubai, Yohannesburg. Este laureat al Premiului M. Lomonosov pentru efortul remarcabil in dezvoltarea stiintei si invatamantului, potrivit site-ului http://www.albertignatenko.org/acasa.

In 1975 in cadrul Conservatorului de stat din Odesa, A. Ignatenko si colegii, folosind metode de psihosugestie de insusire rapida a instrumentelor muzicale cat si imbunatatirea calitatii maestriei interpretative.

1981. Lucrand cu lotul national de canotaj academic si folosind metode de psihosugestie a reusit pe ultimii 500 de m sa aduca echipa din 4 sportivi de pe locul 4 pe locul 2.

1989. A. Ignatenko si un grup de savanti de la Institutul de fizica atomica din Kiev au reusit sa mareasca viteza de dezintegrare a atomului de uraniu de circa 3 ori de la o distanta de 3,5 km.

1991. La rugamintea Guvernului si Academia de Stiinte a Uzbekistanului s-au facut o serie de experimente de concentrare a norilor si cresterea cantitatilor de precipitatii la Marea Aral, fixate pe fotografii din sateliti.

Din 1998 pana in 2001, profesorul Ignatenko a lucrat cu angajatii unei mari firme din Europa. Folosind tehnologii psihoinformationale de la distanta, a reusit sa elimine emotiile negative ale angajatilor, eliminarea stresului, imbunatatirea calitatii muncii si dezvoltarii creativitatii, micsorarea numarului de imbolnavirii, eliminarea deprinderilo nocive. Aceste Tehnologiii au permis sa creasca beneficiile si numarul de contracte incheiate.

1994. Un grup de savanti de la Institutul de cercetari pentru cultura plantelor in frunte cu doctor in stiinte biologice Repiev S. I au folosit metoda psihosugestiei asupra plantelor. Dupa cativa ani de cercetare, rezultatele au aratat eficacitatea reala de folosire a acestor metodologii:

-au permis cresterea rezistentei plantelor la boli, fata de conditiile climaterice instabile

-productivitate

-micsorarea perioadei de vegetatie

In ultimii 20 de ani savantul a probat si folosit in practica un sistem unic de reintinerire a organismului, neavand analogism in practica mondiala

 Joia seara face meditaţii colective

Scoala stiintifica creata de profesorul Ignatenko a pregatit peste 200000 de specialisti care lucreaza cu succes in 28 de tari. In fiecare joi a saptamanilor la ora 21:00 savantul face meditatii colective cu toti elevii sai pentru stabilizarea si micsorarea cataclismelor, cosmosmice sociale, pamantesti.

Acest lucru spiritual-moral permite a transpune in viata proiectul global. Formarea omului si civilizatiei cosmoumaniste Veacului de Aur al Creatorului- ecologia sufletului, Pamantului si Cosmosului.

Principiile filosofice ale acestui Proiect sunt Stiinta Cosmoumaniste, toate religiile, toate directiile stiintifico-educationale ce aduce omenirii cunostinte, iubire, bunatate si credinta intr-un viitor Luminos.

„Proiectul Renasterii spirituale a Omului” se bazeaza pe principiile bunatatii pacii si iubirii. Credem ca participand la acest program, oamenii vor intelege ca sunt fratii, ca simtim sa eliminam ura, invidia, zgarcenia si sa ne unim in activitatea de formare a omului Civilizatiei Cosmoumaniste.

Cum sa devii fenomen

„Posibilităţile omului sunt nelimitate” susţine Ignatenko în caretea sa „Cum să devii fenomen”autorul acestei cărti,Albert Ignatenko,membru activ al Societăţii psihologilor de pe lângă Prezidiul Academiei de Ştiinţe a URSS,Preşedintele Centrului Internaţional de Psihoenergosugestie, Preşedintele Asociaţieiextrasensorilor ucraineni. Cunosc de mai mult de zece ani omul, pe care ziariştii maghiari l-aunumit nu demult „regele parafenomenelor”.

 

De peste 25 de ani Albert Ignatenko îmbină cu succes activitatea ştiinţifică cu cea scenică.Parapsihologia a fost socotită la noi mulţi ani o ştiinţă falsă, fenomenele paranormale au fostnegate şi a fost necesar un curaj deosebit al savanţilor, cercetătorilor, care s-au ocupat de aceste probleme şi un mare talent al unor experimentatori precum Ignatenko, care au demonstrat pe scenăfenomenele telepatiei, telekineziei, clarviziuni şi sugestiei mentale fără folosirea hipnozei.Munca ştiinţifică concentrată în domeniul sugestologiei plus activitatea practică uriaşă i-au permis lui A. Ignatenko să formeze o nouă direcţie în practica mondială — psihoenergosugestia.Această direcţie este analizată detaliat în cartea sa, iar în viaţă ea este aplicată cu succes de cătreelevii şi discipolii primului psihoenergosugestolog.

Ce mai susţine generalul

 

Trei zile după moartea corpului fizic, învelişul energetic cu informaţia stocată — esenţa corpului subtil — părăseşte corpul eteric (după care acesta se distruge). După 9 zile esenţa părăseşte corpul astral. După 40 de zile — corpul mental, 114 zile — corpul karmic,după 146 zile — corpul intuitiv. După

666 zile — învelişul corpului Nirvanei poate pătrunde în Absolut(alb—dacă s-a dezvoltat corpul Nirvanei sau negru—dacă s-a dezvoltat corpul maron).

 

P. S. Nu am înteles mai nimic din emisiunea de luni seară. Am rămas cu senzaţia că Ignatenko încearcă să vândă ceva ce nu merită cumpărat, iar postările de pe site-ul http://www.albertignatenko.org/acasa nu au fost de natură să mă „lumineze”. Nu cred în aşa ceva şi nu înţeleg cum astfel de indivizi pot fraieri atâţia oameni.

blank