Featured, International

De ce a dat Germania o avere pentru consultanta externă

Guvernul federal germania a cheltuit din 2006 cel puţin 1,2 miliarde de euro pe mai mult de 6000 de contracte cu consultanţi externi, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Cele mai mari cheltuieli de acest tip au fost raportate chiar de Ministerul de Finanţe, cu 258 de milioane de euro, urmat de cel al Internelor, cu 208 milioane. Clasamentul este încheiat de Ministerul Sănătăţii, cu 6,1 milioane de euro, şi cancelaria federală, cu 4 milioane.

Analiza a fost realizată de Ministerul Finanţelor şi a avut în vedere cancelaria şi 14 ministere federale, la solicitarea deputatului Matthias Hoehn (Die Linke, extrema stângă). Opoziţia germană a criticat absenţa unor statistici de încredere cu privire la serviciile de consultanţă.

În răspuns la solicitarea lui Hoehn, secretarul de stat parlamentar Bettina Hagedorn a subliniat că cifrele sunt incomplete şi nu se pot face comparaţii, motivul fiind că documentele relevante nu trebuie păstrate decât cinci ani, conform actualelor norme administrative, iar ministerele definesc în mod diferit ce anume sunt „serviciile de consiliere şi suport”.

În schimb, potrivit lui Hoehn, miliardele prezentate de Ministerul Finanţelor sunt „doar vârful aisbergului”, iar guvernul federal face tot posibilul să „evite dezvăluirea adevăratului cost al consultanţei externe”.

Folosirea de experţi externi de către guvernul federal este un aspect controversat în Germania, notează dpa. Potrivit criticilor, contractarea de expertiză din exterior este prea costisitoare şi mai mult, având în vedere forţa de muncă de peste 20.000 de angajaţi din ministere, nici nu este absolut necesară. În plus, există temeri că aceşti consultanţi ar putea exercita o influenţă prea mare asupra activităţii guvernamentale.

blank