Showbiz, Stiri

Daniela Györfi: Când mi-e dor de mama, îi miros sticluța de parfum

rt (1)

Daniela Györfi nu vrea să se despartă de lucrurile care îi amintesc de mama ei, care a încetat din viaţă anul trecut. Deşi se spune în popor că e bine să dai haine de pomană, solista de 44 de ani nici că vrea să respecte obiceiul.

Solista, Daniela Györfi a avut o legătură strânsă cu Anica, aşa că moartea femeii a debusolat-o pe Daniela. “Nu pot trece peste durerea asta. Pe 28 iunie îi fac parastas de nouă luni şi mă doare plecarea mamei la fel de mult. Este dureros. Nu-mi vine să cred că nu mai e. Mi-e dor de ea de nu mai pot”, ne-a spus artista, cu emoţie în glas.

Camera în care a stat Anica este neschimbată. Daniela nu a vrut să mute nimic din loc: “Mă gândesc doar că e plecată undeva şi aştept să se întoarcă acasă. Nu am dat nici o haină de-a ei, le voi păstra toată viaţa. Sunt aşezate frumos în şifonier. Păstrez şi parfumul ei, pe etajeră, adesea îl miros, fiindcă îmi aminteşte de ea”, ne-a mai zis Daniela. Solista trebuie însă să se ţină tare pentru fiica ei, Maria Sofia, pe care o idolatrizează.

blank