Showbiz, Stiri

Daniela Crudu, la piscină cu tatăl ei

Tatăl Danielei Crudu răspunde la una dintre cele mai mari provocări ale vieţii sale. Alături de voluptoasa lui fiică, Nelu Crudu vrea să îşi demonstreze bărbăţia şi să sară în piscină de la mare înălţime.

Vineri, în prima ediţie a show-ului „Splash! Vedete la apă!”, Nelu şi Daniela Crudu vor sări, pentru prima dată, în sincron. „A vrut să vină şi el, să vadă ce-i poate pielea”, a spus Daniela, subliniind că tatăl ei este mai fricos decât ea.

De partea cealaltă, Nelu Crudu sustine contrariul: „Ba Danielei i se cam înmoaie picioruşele când urcă pe platformă”. Tot el ne povesteşte cum încearcă să o convingă pe fiica sa să renunţe la obiceiul de a alerga pe platformă, „ca să-şi ia avânt”, înainte de a sări. „I-am zis, tată, nu sari din salcie aici, nu eşti la gârlă, ca să alergi pe trambulină. Stăm locului, numărăm amândoi până la trei şi sărim… Acum o cam doare urechea, mititica, îşi pune nişte picături… i-a zis doctorul că a făcut o otită. Trebuie să se protejeze, să nu mai intre în apă o perioadă, după emisiunea asta”, mai spune domnul Crudu.

Cu toate că a avut ghinionul să se aleagă cu o otită, în perioada filmărilor la „Splash! Vedete la apă”, Daniela, fire ambiţioasă, şi-a continuat antrenamentele. Şi, mai spune ea, „faţă de anul trecut, Bobo (n.n. antrenorul ei de la „Splash!”, Bogdan Ioniţă) ne-a pus la treabă ca lumea!”.
De la ce înălţime a sărit Daniela Crudu în sincron cu tatăl ei, vedeţi vineri, 18 iulie, de la ora 20.30, la „Splash! Vedete la apă”, numai la Antena 1!

blank