Social, Stiri

Daniel Cioabă, ameninţat cu moartea de un individ care i-a cerut 9.000 de lei

Autointitulatul rege al romilor din România, Daniel Cioabă, a primit ameninţări cu bombă de la un individ care i-a cerut suma de 9000 de lei.

dorincioab-1387618480

Daniel Cioabă a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că un bărbat dintr-o localitate din judeţul Sibiu i-a cerut, iniţial, un autoturism pe care să îl folosească pentru campania electorală a unuia dintre candidaţii la prezidenţiale.

„Am luat-o ca pe o glumă şi i-am spus că nu se poate. După care am primit diverse telefoane de ameninţare. În această dimineaţă am aflat că e vorba despre persoana care mi-a solicitat maşina”, a declarat Daniel Cioabă.

„Mi-a dat un număr de cont în care să îi pun suma de 9000 de lei. În caz contrar, într-o oră va exploda o bomba aici, la casa familiei Cioabă”, a mai spus acesta, arătând că poliţia a intrat deja pe fir.

Daniel Cioabă a precizat că numele bărbatului de la care a primit ameninţări este Burduşel Adrian.

blank