Daniel Breaz pare inofensiv si fara prea mare influenta politica, asa ca i s-au dat doua portofolii care nu aduc nici voturi, nici putere si nici nu leaga primarii de partid si mai au si avantajul de a mentine tara pe un teren numai bun pentru manipulari si ignoranta: Cultura si Educatia.
Probabil ca multi s-au intrebat la primul rand cine este Daniel Breaz. Isprava lui cea mare e ca ar fi vrut o definitie matematica a familiei, astfel incat daca o femeie divortata isi creste singura copiii, ea nu mai are o familie.
In mainile lui a asezat Viorica Dancila portofoliul Culturii, trimis in registrul minor inca din vremea guvernarii Ponta, odata cu asaltul asupra Institutului Cultural Roman. Atunci, ICR-ul care reusise in mod exemplar sa treaca peste granite cultura romana si sa demonstreze locul european al literaturii romane contemporane a fost gatuit, trecut in subordinea Senatului si, prin lege, i s-a modificat chiar rostul.
Astfel, in preambulul ordonantei de urgenta, ministrul Culturii de atunci, Puiu Hasotti, sustinea urgenta trecerii ICR in subordinea Senatului si mutarea accentului pe identitatea nationala a romanilor de pretutindeni.
Textul OUG 27 din 13 iunie 2012 pune problema restructurarii unei institutii care va fi preocupata, asadar, de identitatea nationala si de promovarea culturii romane in comunitatile de romani, nu de reprezentarea culturii romane pe plan international.
„Avand in vedere necesitatea consolidarii si amplificarii, sub diferite forme, a relatiilor culturale cu comunitatile romanesti de peste hotare, in scopul pastrarii si perpetuarii identitatii nationale”, ICR-ul ar trebui reformat.
Treptat, Cultura si institutiile ei au fost reasezate in matca intereselor mici – cand tara are atatea probleme, cand Guvernul e preocupat de pensii si autostrazi, de Cultura ne arde noua? Asa a ajuns Daniel Breaz sa conduca un minister pe care Guvernul l-a recomandat a fi fara greutate.
Este apanajul politicienilor mediocri sa repudieze la colt cultura, dar nu e doar atat. In joc e si frica de curente culturale care sa puna in miscare societatea.
De aceea, a doua miscare a fost aceea de a compromite cultura mare, elita, mainstream-ul, prin capusare: la o adica, nu numai Gabriel Liiceanu sau Lucian Boia pot scrie carti, ci o pot face si Adrian Nastase si, in general, fiecare politician condamnat pentru coruptie si care, bonus, mai primea si cate o reducere de pedeapsa.
Aceeasi strategie au aplicat-o si Educatiei: doctoratul obtinut pe banda rulanta si trecut in fata numelui in orice ipostaza – sindromul de care suferea cel mai atroce Tudorel Toader – a compromis practic un titlu academic de prestigiu.
Imi amintesc o dezbatere in curtea GDS, in care Andrei Plesu a propus ca toti aceia care aveau un doctorat autentic si sanatos sa renunte la titlu, pentru a nu fi astfel vecini cu doctorii noilor Academii.
Asa se face ca Daniel Breaz a ajuns ministru (interimar) si la Educatie, dupa ce Viorica Dancila a mirosit prilejul de a se descotorosi de Ecaterina Andronescu, care o incomoda fie si numai pentru ca ii amintea de cel in puterea caruia se simtea captiva, Liviu Dragnea.
Asocierea aceasta Cultura – Educatie, ca doar nu poti da Educatia unui ministru greu- greutatea se masoara partinic – are in sine o mare inocenta intelectuala.
Aceeasi inocenta intelectuala este responsabila si pentru trivializarea Holocaustului, pe care a practicat-o ministrul Culturii si deopotriva ministrul Educatiei.
Daca ar fi fost vreun reprezentant al banalizarii raului, Daniel Breaz ar fi gasit o forma mai complicata si mai parsiva de a batjocori una dintre cele mai mari tragedii ale umanitatii.
Dar ministrul Breaz nu a fost rau-voitor, ticalos, ci doar incult si inoportun. El nu a vrut sa spuna ca evreii si rromii ucisi in Holocaust au trecut printr-un moment neplacut, ci, de fapt, nu a stiut ce si cum sa spuna, pentru ca ii lipsesc lecturile, acelea care iti dau putinta de fi empatic si de a cunoaste limitele.
Or, problema noastra este in acel „doar”: nu ticalos, ci doar incult si inoportun.
In lume, raul are mai multe porti de intrare si de multe ori cea mai la indemana si care duce la consecinte dezastruoase nu e ADN-ul despre care vorbea Gabriel Liiceanu, intr-un interviu pentru Ziare.com, ci tocmai prostia si nepricepea culturala.
Cultura, rromi Holocaust, Breaz Dancila