Actualitate

Dâncu știe că vin alegerile: Guvernul ar deschide Arena Națională. Chiar săptămâna viitoare

„În acest moment, existau toate condiţiile ca meciul cu Spania să se desfăşoare aici. Legea prevede ca, în cazul în care nu există o autorizaţie de protecţie la incendii din partea ISU, să se ia măsuri suplimentare, să se facă un plan comun de măsuri între pompieri, salvare, ISU şi toţi ceilalţi şi să se desfăşoare meciul în condiţiile acestea. Este legală această soluţie şi a avut loc până acum”, a declarat presei vicepremierul Vasile Dâncu.

”Odată cu spaima de după Colectiv, spaimă care a cuprins administraţia din Bucureşti, primarul a interzis meciurile. Am făcut împreună cu primăria, experţii de la primărie, pompierii şi ceilalti, deşi nu era în atribuţiile mele, un proiect pentru un plan comun de măsuri de protecţie şi până la urmă primarul nu a avut curajul sau a urmărit altceva şi nu vrut să pună în practică acest plan pentru a se desfăşura meciul. Dacă din 2011 până în 2016 primăria s-ar fi preocupat să aducă buletine de analiză cum a depus acum, ar fi fost mult mai simplu. Ne-au adus, după un scandal mediatic, în 3 martie, de la un laborator din Italia care e superior celui ISU, şi care spune că e de categoria B, deci se pot desfăşura meciuri. Probabil că luni, în cadrul şedinţei Comisiei, agreementul va fi oferit primăriei şi deci se vor putea desfăşura meciuri în viitor pe stadionul naţional”, demonstrează cu prisosință politicianul că tot despre politică povestim aici, nicidecum despre un ”lucru bine făcut”. Se pare că de asta nu are nevoie nimeni, nici măcar Iohannis.

Vasile Dâncu nu face altceva decât să îl ajungă din urmă pe Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, care a anunțat de câteva săptămâni că îşi asumă răspunderea pentru redeschiderea stadionului în vederea disputării meciului amical cu Spania din 27 martie. El nu și-a putut pune în aplicare planul din pricina faptului că primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, nu a dorit să facă acest lucru.

blank