Featured, Politic

Dancila, urmarita si acum de spaima bataii primita de la consilierul PD Nitu Cristian

Dancila a declarat, duminică seară la România Tv, că a avut parte și de momente dificile, de când este în politică. Premierul a povestit cum, în perioada în care era europarlamentar, un fost consilier al Partidului Democrat a coborât din mașină și a lovit-o.

Întrebată, într-un interviu acordat postului România Tv, care a fost cel mai dificil moment, de când este în politică, Viorica Dancila a răspuns: „Sunt de 23 de ani în politică. Sunt destul de mulți ani. Am avut și lucruri bune și lucruri rele. Am candidat la primărie. Nu a fost plăcut să pierd, dar în același timp mi-am felicitat adversarul pentru că a câștigat. Am avut momente neplăcute cu Opoziția. Moment în care s-au comportant violent”, conform Mediafax.

Chestionată dacă situația a escaladat în jigniri sau îmbrânceli, premierul a replicat: „Da, un fost consilier al Partidului Democrat de atunci a coborât dintr-o mașină, m-a lovit. Eram europarlamentar. Sunt lucruri prin care am trecut. Am făcut această campanie și probabil de aceea urăsc atât de mult violența și fizică și verbală. Am trecut prin momente de genul acesta”.

Între timp, agresorul a devenit consilier local la Primăria Videle, de pe listele Partidului Social Democrat.

 

Bugetul.ro vă dezvăluie astăzi cine e, de fapt, agresorul Vioricăi Dăncilă și ce avere are. Numele său este Nițu Cristian. Potrivit ultimei declarații de avere, acesta nu deține case și terenuri.

El are doar o mașină – un Ford Fiesta, fabricat în 2007.

Conform documentului în 2017, Nițu a încasat un salariul anual în valoare de 16.535 de lei, de la o firmă. Mai mult, pentru funcția de consilier, agresorul Vioricăi Dăncilă a primit 5.460 de lei.

Dăncilă a vorbit și despre provocările pe care le are ca premier, prima fiind aplicarea programului de guvernare, iar cea de-a doua de a nu dezamăgi femeile, având în vedere că este pentru prima oară când la șefia Guvernului este o femeie

blank