Featured, Politic

Dăncilă face „câteva precizări” după „speculaţiile” legate de Pilonul II de pensii: Vom adopta „un cadru nou, european”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că până la sfârşitul anului vrea ca noul cadru legislativ privind Pilonul II de pensii să fie adoptat, ea afirmând că ”nicio persoană nu va avea pensia diminuată de la stat dacă contribuie la Pilonul II de pensii”.

„Pentru că în ultima perioadă au apărut o serie de speculaţii în spaţiul public, vreau să fac câteva precizări legate de Pilonul II de pensii. Finalizarea cadrului legislativ privind dezvoltarea pilonului II de pensii reprezintă una din priorităţile trimestrului următor, iar în acest sens ne vom asigura că nicio persoană nu va avea o pensie diminuată de la stat dacă contribuie la pilonul II de pensii”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

Ea a mai spus că a fost formată o echipă care poartă discuţii cu administratorii de pensii private şi cu asociaţiile de beneficiari ai acestor pensii private pentru a crea „un cadru nou, un cadru european, cu mai multă deschidere pentru economisire şi investiţii”.

„Ne propunem ca până la sfârşitul trimestrului doi acest nou cadru legal să obţină avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi apoi să poată fi aprobat în Guvern”, a adăugat premierul.

blank