Curtea Spitalului
Actualitate, Featured

Curtea Spitalului Grigore Alexandrescu, plină de șobolani și munți de gunoaie

Gunoiul de la Spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu nu a mai fost ridicat de duminică. Curtea spitalului este asaltată noaptea de șobolanii din galeriile de metrou de la Piața Victoriei.

Curtea Spitalului Grigore Alexandrescu este îngropată în gunoi, iar noaptea își fac apariția șobolanii din galeriile de metrou de la Piața Victoriei. Managerul spitalului spune că nici ministerul nu poate ajuta spitalul, nici DSP-ul.

„Nu poți să ții un șobolan, nu poți să îl păzești. Noi facem deratizare în fiecare săptămână, plătim enorm pe deratizare, dar nu putem face față, în condițiile în care nu se strânge gunoiul. Adică prima metodă de a scăpa de insecte și de șobolani e să faci curat. Dacă nu te speli, degeaba dai cu parfum pe tine“, spune Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Managerul spitalului spune că nici ministerul nu poate ajuta spitalul. Și nici DSP-ul. Dacă ar face un control, e posibil să vină cu soluția de a închide spitalul, în condițiile în care aproape o mie de pacienți se prezintă zilnic acolo.

„Nu avem niciun răspuns de la primărie, am sunat la Romprest, nu au vrut să vorbească cu mine, o doamnă secretară mi-a spus să nu mai insist, că asta e cu gunoiul, să ne obișnuim cu ideea. Spun că primăria a închis două gropi de gunoi și nu le-a plătit facturile și că ei nu vin să ridice gunoiul“, explică Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, conform Aleph News.

Romprest va colecta gunoiul de la Grigore Alexandrescu şi alte trei spitale din sectorul 1
Chiar dacă conflictul dintre Romprest şi Clotilde Armand este departe de a se fi încheiat şi, probabil, va fi rezolvat în instanţă, compania de salubritate s-a oferit să colecteze şi să stocheze temporar gunoaiele de la Spitalul Clinic de Urgenta Chirurgie Plastica, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti (Floreasca), Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu şi Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice.

„In conditiile in care operatorii autorizati ai activitatilor de sortare-tratare-depozitare au suspendat activitatea din cauza faptului ca Autoritatea contractanta nu a achitat serviciile prestate, situatie care a dus la blocarea capacitatilor de colectare si transport ale operatorului Romprest alocate Sectorului 1 si deci la imposibilitatea de a presta, Compania Romprest Service SA anunta ca va face efortul de a colecta si stoca temporar, pentru o perioada limitata, deseurile de la cele 4 obiective strategice de sanatate publica – Spitalul Clinic de Urgenta Chirurgie Plastica, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti (Floreasca), Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’, Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice”, se arata intr-un comunicat al companiei.

blank