Actualitate, Stiri

Cuplurile „de aur” din sectorul 2 îşi dau întâlnire la Teatrul Naţional

Cea de-a XVII-a ediţie a evenimentul „Nunta de Aur”, organizat de peste opt ani de Primăria Sectorului 2, se va desfăşura duminică, 23 iunie, ora 11.00, la sala mare a Teatrului Naţional.

nunta de aur (1)Un număr de 150 de cupluri din sectorul 2 vor fi sărbătorite de primarul Neculai Onţanu, în cadrul unei gale speciale, menită să celebreze longevitatea şi dragostea de familie, chiar şi în fascinantul „secol al vitezei”.

nunta de aur (2)Sărbătoriţii se vor alătura altor 4760 de cupluri, omagiate până în prezent de primarul Neculai Onţanu, care a înţeles să încurajeze şi să aprecieze familiile care, prin înţelepciune şi dăruire, au învins timpul, bucurându-se peste jumătate de secol de minunata taină a căsniciei.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, un sobor de preoţi, condus de Preasfinţia Sa Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar patriarhal, va oficia slujba religioasă pentru sfinţirea legămintelor de credinţă a celor 150 de cupluri.

Unul din momentele speciale ale evenimentului îl va constitui concertul susţinut de Orchestra Simfonică de Suflători „Angely`s” şi de Corala Academică „Divina Armonie”, conduse de dirijorul Marius Firca.

Gazda evenimentului, primarul Neculai Onţanu, va oferi Certificate de căsătorie europene şi diplome pentru fiecare pereche în parte, fără să lipsească, aşa cum e firesc, şampania, pişcoturile şi buchetele de flori.

Intitulat sugestiv „50 de ani de căsătorie – Reînnoirea jurămintelor în stil european”, proiectul are drept scop promovarea familiei şi virtuţile ei şi este o sărbătoare a dragostei şi bunei înţelegeri între cuplurile care au rezistat probei timpului şi pe care Primăria Sectorului 2 le apreciază în mod deosebit.

Prin această festivitate, Primăria Sectorului 2 îşi manifestă aprecierea şi admiraţia faţă de cei care au rămas împreună “la bine şi la greu”, întărind astfel convingerea că iubirea adevărată şi devotamentul rezistă la proba timpului, la care este supusă orice căsnicie.

x

blank