Featured, Medical

Cum te pot ajuta cafeaua, ciocolata şi vinul roşu să trăiești mai mult

 

Nu v-aţi întrebat de multe ori cum să faceţi ca să aveţi o viaţă mai lungă? Un nou studiu publicat în Revista de Medicină Internă a ajuns la concluzia că adoptarea unei diete „antiinflamatorie” duce la scăderea riscului de a muri de tânăr.

Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţe ale Naturii din Varşovia, Polonia, au analizat datele de la 68.000 de bărbaţi şi femei din Suedia cu vârste cuprinse între 45-83 ani şi au descoperit că cei care au urmat o dietă cu alimente antiinflamatoare, cum ar fi: fructele, legumele, ceaiul, cafeaua, cereale la micul dejun, brânză cu conţinut scăzut de grăsimi, ulei de măsline, nuci, ciocolată, cantităţi moderate de vin roşu şi bere, aveau cu 18% mai puţine şanse să moară de orice boală, informează Business Insider.

Mai exact, riscul de a suferi din cauza unor probleme cardiovasculare a scăzut cu 20%, iar riscul de a muri de cancer cu 13%. Fumătorii care au urmat aceeaşi dietă au avut mai multe beneficii decât cei care nu au făcut-o.

Inflamaţia poate fi cauza multor boli, inclusiv a unor forme de cancer, a demenţei şi a problemelor cardiovasculare. Astfel, reducerea inflamaţiei cu anumite alimente poate fi o modalitate de a combate daunele provocate de aceste boli.

Chiar şi aderarea parţială la o dietă antiinflamatorie poate oferi un beneficiu pentru sănătate, a spus autorul principal Joanna Kaluza.

La începutul acestui an, un studiu a arătat cum consumul a trei batoane de ciocolată neagră pe lună ar putea reduce riscul bolilor de inimă.

Totuşi, cu alcoolul este puţin mai complicat. Cercetările au arătat că consumul moderat de alcool ar putea creşte fertilitatea la bărbaţi şi, eventual, durata vieţii.

Sursa foto: gândul.info

 

blank