Economic

Cum se va plăti taxa de la Feteşti-Cernavodă

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale informează participanții la trafic că au fost demarate lucrările de implementare a sistemului informatic pentru colectarea electronică a tarifului de trecere a podurilor dunărene din Stația de Taxare de la Fetești-Cernavodă, pe Autostrada A2, București – Constanța.

taxa_pod_dunare_fetesti_cernavoda_94115000

Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, utilizatorii putând opta pentru achitarea tarifului în afara Stației, în avans sau până la ora 24 a zilei următoare.

Astfel, utilizatorii vor avea următoarele opțiuni de achitare a tarifului:

Ø prin SMS transmis la un număr scurt;

Ø prin achitarea tarifului de trecere prin rețeaua de parteneri autorizați ai CNADNR SA;

Ø prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi printr-o aplicație pentru mobil puse la dispoziție de CNADNR SA.

Faza inițială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR), printr-o serie de camere video poziționate în Agenția de Încasare, atât în punctul de intrare, cât şi ieșire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere,

această etapă fiind finalizată.

Menţionăm că aceste camere video ANPR identifică trecerea, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie.

„Au fost efectuate teste operaţionale parţiale ale funcţionalităţii viitorului sistem electronic de colectare a tarifului de trecere a podurilor dunărene, în zona AI Feteşti de pe Autostrada A2, Bucureşti – Constanţa. Îmi doresc ca începând din această vară, cât și în viitor să nu se mai creeze ambuteiaje pe A2, în dreptul stației de taxare de la Fetești –Cernavodă. Credem că până la 1 mai vom reuși implementarea întregului sistem – tehnic, economic, legislativ – necesar colectării electronice a tarifului de trecere a podurilor de la Fetești – Cernavodă” a declarat Narcis Ştefan Neaga, Director General al CNADNR SA.

blank