Rusia
International

Cum se ”antrenează” tinerii soldați pe care Rusia vrea să-i trimită în Ucraina: Rupți de beți, terorizează localnicii din apropierea bazei militare

Rusia nu știe pe unde să mai scoată cămașa după ce a înregistrat pierderi grele în războiul pe care tot ea l-a declanșat în Ucraina. Vladimir Putin, spun specialiștii, se ferește să decreteze mobilizarea generală, pentru a nu-și atrage mânia populației, așa că armata rusă se chinuie cu greu să mai atragă oameni din zonele defavorizate pentru a-i trimite pe front. De altfel, au apărut mărturii că recrutări se fac inclusiv din închisori, deținuților promițându-li-se că li se vor șterge pedepsele dacă pleacă în Ucraina.

Așa se face că rușii care s-au înscris până la urmă să plece la luptă nu sunt dintre cei mai serioși. Numeroși ruși din localitatea Mulino, districtul Volodarski, s-au plâns pe internet că tinerii aflați la baza militară din apropiere fac scandal, terorizează lumea și umblă beți pe străzi chiar și la 11 dimineață.

De altfel, relatări similare au fost făcute și la începutul războiului de membrii unei comunități din Belarus, terorizați și ei de soldații ruși care se antrenau acolo.

Rusia trimite bețivi și scandalagii să lupte în Ucraina. Rușii din localitatea Mulino s-au plâns pe rețelele sociale de apucăturile soldaților din Corpul 3 de Armată, care se antrenează la baza militară din zonă.

„Tot satul suferă din cauza lor! Se plimbă în grupuri și ne hărțuiesc. Era altceva dacă rămâneau la baza lor, dar ei umblă beți încă de la 11 dimineața”, a scris o femeie pe rețeaua rusă VKontakte, citată de Business Insider.

Un alt localnic a scris că militarii respectivi se laudă că vor merge să lupte în Ucraina, iar aceștia „spun că ne vor apăra, dar din ce am văzut, nu vom dormi foarte liniștiți”.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a ordonat ca armata rusă să se extindă cu 137.000 de oameni începând din 2023, dar nu se știe cum vor fi recrutați aceștia.

Unii soldați ruși continuă ”petrecerea” în Ucraina

Recent, mai mulți militari ruși dislocați în Ucraina au furat telefonul unei femei din satul Țirkuny, regiunea Harkov, apoi au spart o casă și au dat o petrecere acolo. Ei au filmat totul cu telefonul femeii, fără să știe că sincronizarea datelor este activată. În cele din urmă, filmările au ajuns la autoritățile ucrainene.

De altfel, nu e prima situație de acest fel. De când a început războiul au apărut numeroase relatări, însoțite de dovezi, ale jafului sistematic comis de ruși în Ucraina, dovezile fiind furnizate fix de ei cu mijloacele electronice pe care le-au furat.

blank