Continut Sponsorizat

Cum poți deveni detectiv privat în România?

Normele legale prevăzute în Legea nr. 329/2003, care reglementează meseria de detectiv în România, susțin că persoanele care doresc să devină detectivi privaţi trebuie să urmeze cursuri postliceale de specializare în acest domeniu. Dacă până nu de mult acest tip de instituţii nu existau pe teritoriul României,  în prezent există mai multe școli care oferă calificare pentru această meserie. De asemenea, există chiar și un colegiu de detectivi particulari, în cadrul Universității Spiru Haret, care una dintre cele mai apreciate școli dedicate formării detectivilor particulari din țară.

La finalizarea cursurilor, candidaţii pentru meseria de detectiv particular Bucuresti trebuie să susţină un examen, care este organizat de Inspectoratul General al Poliției Române. După promovarea examenului, candidații obțin o diplomă care atestă că sunt detectivi particulari. Fiind, însă, la început de drum într-o meserie complet nouă, acestora li se recomandă să își desfăşoare activitatea profesională numai în cadrul unei agenții de detectivi sau a unui cabinet individual.

Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii detectivi?

Pentru a putea deveni detectiv particular, un candidat trebuie să respecte o serie de criterii, legate atât de cetăţenie și studii, cât și de starea de sănătate, mai ales că această meserie presupune o condiţie fizică foarte bună, deoarece activitatea se desfășoară preponderent pe teren.

Așadar, viitorul detectiv trebuie să fie cetăţean român sau al unei țării din Uniunea Europeană, să aibă minim studii medii și să fie absolvent al unei școli postliceale de detectivi privaţi sau să fi fost membru al unei instituţii din domeniul apărării și ordinii publice ori siguranţei naționale. De asemenea, candidatul trebuie să fie apt din punct de vedere medical și să aibă un cazier curat.

Un aspect inedit care ţine de baremele de sănătate menţionează că persoanele care suferă de afecţiuni precum sinuzită, diabet, ulcer gastric, anemie sau hernie de disc nu pot practica meseria de detectiv particular.

Calitățile unui bun detectiv

Absolvirea unor studii de specialitate nu garantează că persoana respectivă va deveni un detectiv particular bun și de succes, această meserie implicând și anumite calități și aptitudini, precum:

  • o bună memorie – capacitatea de memorare ajută detectivul să reţină toate informațiile legate de un caz și să le extragă pe cele importante pentru rezolvarea acestuia;
  • integritate și profesionalism – aceste calități sunt esenţiale pentru a putea desfăşura meseria de detectiv particular, contribuind la câştigarea încrederii clienţilor (și uneori a martorilor) și la crearea unei bune reputaţii profesionale;
  • spirit de observație – această calitate îl ajută pe detectiv la observarea unor detalii pe care un om obișnuit le-ar putea ignora, dar care sunt foarte importante în investigaţia pe care o desfășoară;
  • perseverența – obţinerea unor informații poate fi uneori dificilă, însă cu perseverenţă și profesionalism, un detectiv va reuși să afle detalii importante și să rezolve cazul.

În concluzie, meseria de detectiv particular poate fi fascinantă, dar este și dificilă. Poate fi chiar periculoasă, în funcție de cazurile de care se ocupă un astfel de profesionist. Însă, cu abilitaţi deosebite și folosind cunoștințele acumulate, un detectiv bun poate face faţă oricăror situații.