Social, Stiri

Cum luau examenele viitorii medici ai României

Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ şi soţul acesteia, profesori la UMF Iaşi, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că ar fi primit 12.400 de euro mită de la 124 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară, pentru a-i promova la examene.

spaga_06536100

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în lunile iunie – iulie 2014, Carmen Dorobăţ ar fi primit, în mod direct, suma de 5.700 de euro de la 57 de studenţi din anul II de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi.

„Această sumă a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceştia la probele practică şi teoretică ale examenului respectiv şi a le acorda note de promovare de 8 şi 9, în absenţa unei evaluări obiective a tezelor de examinare şi a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective”, se arată în comunicatul DNA.

La rândul său, Gheorghe Dorobăţ, în calitate de şef al Catedrei de anestezie generală de la UMF Iaşi şi şef al secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iaşi, ar fi primit, în perioada 6 ianuarie -30 ianuarie, suma de 6.700 de euro de la 67 de studenţi de anul III de la Facultatea de Medicină Dentară. Banii erau primiţi prin intermediul soţiei sale, Carmen Dorobăţ.

„Aceşti bani au fost pretinşi şi primiţi de către inculpat pentru a-i promova pe aceştia la probele practică şi teoretică ale examenului de la materia Anestezie Generală şi a le acorda note de promovare de 8 şi 9 fără a ţine seama de calificativele acordate pe baza evaluării obiective. Suma de bani a fost remisă inculpatei Dorobăţ Carmen, în mod direct, de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), la cabinetul de lucru al inculpatei aflat la parterul pavilionului 3 din incinta Spitalului de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva» Iaşi. În aceeaşi perioadă, inculpatul Dorobăţ Gheorghe a completat şi asumat prin semnătură date nereale în carnetele a şase studenţi, în sensul că a menţionat nota obţinută de fiecare dintre aceştia la materia Anestezie Generală.Sedare (media finală), deşi, pe de o parte, sus-numiţii nu susţinuseră proba teoretică, iar pe de altă parte, din evaluarea făcută de către inculpat a tezelor olografe a rezultat că persoanele examinate obţinuseră în realitate note mult mai mici”, se mai arată în comunicatul DNA.

blank