Tinerii
Actualitate, Featured

Cum își aleg tinerii din România jobul în secolul XXI

Tinerii din România își aleg jobul în funcţie de ceea ce le place să facă cel mai mult – 51% şi-au propus să economisească iar 48% să câştige mai mulţi bani în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului naţional Insights PulseZ.

De asemenea, 62% dintre reprezentanţii generaţiei Z consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viaţă, urmată de independenţa financiară (57%) şi de sănătate (41%).

45% dintre participanţi spun că sunt mult mai atenţi la cheltuielile pe care le fac, în vreme ce 25% dintre ei şi-au propus să investească mai mult ca anul trecut. De altfel, intenţiile de investiţii se remarcă îndeosebi în rândul sexului masculin (33%), în comparaţie cu reprezentantele sexului feminin (18%). Interesant este faptul că intenţiile de a investi se remarcă mai mult în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani (30%) decât în cazul celor de peste 21 de ani – doar 19% dintre aceştia având astfel de intenţii.

„Tinerii din generaţia Z (cei născuţi după 1995, n.r.) nu au în vedere economisirea doar în ideea clasică de a pune bani deoparte într-un cont separat, de exemplu, ci sunt foarte interesaţi de încheierea unor asigurări. Ei vizează produse de asigurare cu economisire pe termen mediu şi, de asemenea, vor să facă rezerve pentru situaţii neprevăzute. Este o concluzie interesantă şi îmbucurătoare a acestui studiu, pentru că ne arată faptul că românii din segmentul foarte tânăr au un comportament matur şi responsabil, în ceea ce priveşte planificarea financiară”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România şi partener în cadrul cercetării.

În ceea ce priveşte produsele pe care tinerii le achiziţionează, în prezent, cele de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) se numără printre consumabilele pe care aceştia le cumpără, în continuare, cel mai mult, raportat la perioada pandemiei.

Există categorii unde preferinţele de achiziţie sunt dictate de sex, de vârstă, de preferinţele personale ori de resursele financiare, după cum urmează: jocurile video – 17% dintre băieţi le cumpără la fel de des ca-n trecut (faţă de 6% dintre fete), cărţi/audiobooks – 32% dintre fete le achiziţionează la fel de des (vs. 25% dintre băieţi), produse IT & gadgeturi – 35% dintre băieţi le cumpără la fel de des (vs. 27% dintre fete), mâncarea cu livrare – 37% mai mult în prezent faţă de înainte de pandemie în rândul celor peste 21 de ani (vs. 21% – 16-18 ani).

Comparativ cu anul trecut, a crescut numărul acelor tinerii care au început să cumpere mai mult din online decât din offline (18% faţă de 12%), o ipoteză validă fiind ideea că achiziţiile online sunt un obicei accentuat post pandemie, potrivit autorilor cercetării.

95% dintre tinerii preferă să utilizeze, cel mai des, plata cu numerar, o treime dintre ei declarând că fac peste 10 astfel de plăţi pe săptămână.

În ceea ce priveşte plata online, o altă modalitate de plată agreată de tineri, aceasta este utilizată între 1 şi 4 ori pe săptămână de 62% dintre ei. De altfel, şi cardul bancar utilizat la magazin este o metodă des folosită, el fiind menţionat de 80% dintre participanţi. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.

Întrebaţi care sunt cei mai importanţi factori de care ţin cont în alegerea jobului şi a domeniului de activitate, 82% dintre participanţii la studiu au menţionat că îşi doresc să le placă ceea ce fac, dar şi echipa alături de care lucrează şi atmosfera de lucru (63%), precum şi pachetul salarial (60%) şi flexibilitatea programului (60%). Fetele acordă şi mai mare importanţă faptului că se simt bine cu ceea ce fac la job (84%) comparativ cu băieţii (78%), iar 50% dintre tinere menţionează şi beneficiile extrasalariale printre aspectele motivatoare (vs. 42% în rândul băieţilor).

De altfel, domeniile umaniste (psihologie, resurse umane, sociologie) se află pe primul loc în rândul preferinţelor generaţiei Z (24%) – mai mult în rândul fetelor (32%) vs. a băieţilor (14%), urmate îndeaproape de domeniul IT şi de inginerie – prima alegere în cazul băieţilor (35%) vs. 12% fete. Totodată, cercetarea arată că tinerele sunt cele care aleg într-o mai mare măsură un job în educaţie (20% vs 10% băieţi) ori în publicitate, PR ori marketing (20% vs 5% băieţi).

Când vine vorba despre factorii care îi motivează cel mai mult în viaţă, aceştia sunt stabili, indiferent de vârstă, de contextul economic/social, iar preferinţele sunt clare: 62% consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă, urmată de independenţa financiară (57%) şi de sănătate (41%). Totodată, tinerii au început să acorde mai multă atenţie nevoii de dezvoltare psihologică şi emoţională (36% în 2021 vs. 31% în 2020), în detrimentul unei cariere de succes (31% în 2021 vs. 36% în 2020).

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediţie naţională, a fost conceput şi coordonat de specialiştii programelor naţionale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) şi „Insights” – din cadrul organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL) şi realizat de agenţia de studii de piaţă iZi data în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România – pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional (urban+rural, tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 24 de ani).

„Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA) este un program naţional, lansat în 2013, parte a organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL), care promovează gândirea şi acţiunea antreprenorială în rândul tinerilor din România. În prezent, VSFA numără 10 comunităţi locale de antreprenori, care creează şi implementează proiecte de impact pentru aproximativ 32.000 de tineri.

Programul „Insights”, parte a asociaţiei Romanian Business Leaders, este de a sprijini organizaţiile să se dezvolte prin potenţialul şi creativitatea unora dintre cei mai inovatori antreprenori din România. În 2019, Insights a primit premiul pentru „Top 10 programe globale pentru dezvoltarea ecosistemului de inovaţie” din partea Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Informaţii şi Telecomunicaţii (ITU).

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, non-guvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat. Proiectele sale, care au la bază factori precum educaţia, antreprenoriatul şi buna guvernare, sunt iniţiate şi dezvoltate de cei peste 200 de membri voluntari, antreprenori şi executivi de top din România.

IZI data este o agenţie de studii de piaţă al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piaţă, făcând-o uşor de folosit şi de înţeles, atât pentru branduri consacrate dar şi pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri şi antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum şi cele de tip DIY, scrie Agerpres.

blank