după doi ani de invazie. O Jurnalistă își începe articolul publicat în POLITICO mărturisind că are o senzație de déjà-vu. „La fel ca în februarie 2022, când coloane de trupe se apropiau de orașul meu, Kiev, mă simt de parcă vine sfârșitul lumii. Pe atunci, frica îmi era generată de ruși. Mă gândeam la moartea mea inevitabilă, la soldații care s-ar putea să mă înhațe, torturându-mă doar pentru că sunt ucraineancă”, mărturisește ea.
Cum e să fii ucrainean după doi ani de invazie. Noua senzație de teamă îi este provocată acum de posibilitatea ca Occidentul să-și scadă sprijinul pentru Ucraina pe fondul înmulțirii propriilor provocări interne și nu numai. „Aliații noștri, care au promis că ne vor sprijini atât timp cât va fi nevoie, au alte probleme de rezolvat. În timp ce Rusia lui Vladimir Putin ia tot mai multe arme din Coreea de Nord și Iran, partenerii noștri trebuie să-și reaprovizioneze armatele, să ajute Israelul, dar și pe palestinieni și, mai ales, să lupte pentru putere acasă. În Ucraina, avem un sentiment de nesiguranță în creștere, divizare și griji că am putea fi lăsați singuri în curând”, scrie Veronika Melkozerova.
„Acum doi ani, când am spus că sunt ucraineancă, oamenii mi-au aplaudat națiunea. Astăzi, ei tac și se uită la mine de parcă aș fi un bolnav în stadiu terminal. Văd că le pare rău pentru mine, dar nu știu ce anume să zică”, insistă jurnalista din Kiev.
Ucrainenii în 2024
Veronika Melkozerova observă că ucrainenii se simt epuizați și își argumentează deducția prin prisma rezultatelor unor sondaje. De exemplu, potrivit unui sondaj publicat la începutul acestui an de institutul de cercetare și sondare a opiniei publice Info Sapiens, 35% dintre ucraineni s-au declarat fericiți, iar 58% nefericiți. În 2022, doar 19% dintre ucraineni erau nefericiți. Un alt sondaj, efectuat de Centrul pentru Inițiative Democratice, arată că aproximativ 60% dintre ucraineni privesc în continuare cu speranță spre viitor. „Dar anxietatea crește. Ucrainenii încă cred în mare măsură unii în ceilalți, în armata lor și în capacitatea acesteia de a respinge în cele din urmă invazia rusească. Cu toate acestea, mai puțini cred că Ucraina își va recâștiga teritoriile ocupate de Rusia în 2022”, subliniază autoarea.
„Ucrainenii își pierd încrederea probabil din cauza prelungirii războiului, a problemelor în aprovizionarea cu arme, a conflictelor dintre guvern și armată, a scandalurilor de corupție etc. Cu toate acestea, majoritatea încă se împotrivesc acceptării oricăreia dintre cererile lui Putin”, precizează Inna Volosevici, directoare adjunctă la Info Sapiens.
Intensificarea presiunii sporește divizarea în țară. Tensiunile cresc între diferite grupuri de ucraineni: cei care s-au înrolat, cei care au rămas în țară dar nu luptă și cei care au părăsit Ucraina pentru a scăpa de război, deduce Veronika Melkozerova.
„Cred că cele mai mari diviziuni sunt între cei care sunt absorbiți de război – cei mobilizați și familiile lor, cei care au pierdut ființe dragi, cei care locuiesc în teritoriile din prima linie – și ucrainenii care încă încearcă să ducă o viață normală”, explică Volosevici.
Aceștia din urmă, adaugă ea, sunt cei care tind să se prezinte ca fiind fericiți.
„În mod paradoxal, refugiații ucraineni din străinătate au raportat probleme psihologice aproape de două ori mai des decât cei din Ucraina și de regulă au raportat sentimente de vinovăție, aparent față de cei care au rămas”, subliniază directoarea adjunctă de la Info Sapiens.
Cei care au plecat
Potrivit ONU, peste 6,3 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul invaziei. Veronika Melkozerova prezintă cazul Taisiei Semenova, o specialistă în marketing digital în vârstă de 27 de ani care locuiește acum în Portugalia. Ea a părăsit Ucraina pe 26 februarie, la două zile de la lansarea invaziei.
În aceste zile ea simte că trebuie să fie atentă la orice vorbește. „Oamenii ar putea fi agasați de experiența mea în Portugalia și nu vreau să desconsider experiențele ucrainenilor care au rămas acasă și se confruntă cu atacuri constante”, spune ea. „Oamenii ar putea zice: «Este ușor să spui ceva de sub palmieri», așa că adesea aleg să nu împărtășesc deloc”, adaugă Taisia.
Ei i s-a părut dureros când președintele Volodimir Zelenski și-a folosit discursul de Anul Nou pentru a-i îndemna pe ucrainenii din străinătate să se întoarcă acasă – pentru a decide dacă sunt refugiați sau cetățeni, notează jurnalista din Kiev.
„Devine din ce în ce mai dificil să comunici. Anterior, eu și prietenii mei puteam petrece ore întregi discutând despre planurile de autodezvoltare și despre cum ne vom petrece anul următor: vom arăta grozav, vom câștiga mai mult și vom avea relații mai bune”. Acum obiectivele celor rămași în țară sunt „să supraviețuiască și să nu o ia razna”.
„Conversațiile mele despre planurile de viitor cu greu ar găsi ascultători”, conchide Semenova, citată în POLITICO.
Cei care au rămas
Veronika Melkozerova descrie apoi felul în care își trăiește viața pe timp de război: „Ca ucraineană care am rămas în țară, îi înțeleg situația. A fost alegerea mea să rămân, deoarece simțeam că țara mea ar putea cădea dacă am pleca cu toții. Majoritatea dintre noi, o națiune de 30 de milioane, am rămas acasă și ne-am alăturat luptei pentru existența țării noastre. Cu toții am plătit scump.
Au trecut doi ani de la declanșarea la scară largă a războiului de către Putin – doi ani în care nu am putut să planific nimic fără să-mi fac griji pentru un posibil atac cu rachete sau un raid aerian. În mai 2023, noi, cei din Kiev, am dormit doar o săptămână, în timp ce Rusia ne-a bombardat cu rachete aproape în fiecare noapte, încercând să testeze sistemul de apărare aeriană Patriot recent sosit.
De fiecare dată când aprind lumina sau dau drumul la apa fierbinte, mă simt binecuvântată și vinovată în același timp. Iarna trecută am supraviețuit în întunericul și frigul penelor de curent, deoarece Kremlinul dorea să ne înghețe ca să ne predăm.
În această iarnă avem electricitate și apă caldă, dar uneori pare un lux pe care nu îl merit. Ucrainenii din localitățile aflate în prima linie nu mai știu ce înseamnă un somn normal, apă caldă și electricitate. În fiecare dimineață, cineva își pierde casa sau viața. Speranța încă este acolo, dar scade încet, ca grânele dintr-un depozit distrus de o dronă rusească.
Viața a devenit ca o zi a cârtiței fără sfârșit cu bombardamente rusești, muncă, taxe, donații și lupte. Ne străduim să rezistăm și să ne păstrăm simțul umorului”.
„A fi ucrainean în 2024 este ca atunci când te gândești la ceea ce porți”, simte Mila Iaroslavska, o voluntară la fundația de caritate „Voi fi în spatele tău”. „Dacă o rachetă lovește și ești scos de sub moloz, mort sau nu, fotografiile tale vor fi peste tot pe internet. Ca femeie, vrei ca ultimele poze din viața ta să fie frumoase. Așadar, în fiecare seară mă gândesc la pijamale. Ele trebuie să fie drăguțe dar suficient de calduroase pentru a te salva de degerături în timpul iernii, când ai putea sta întins sub dărâmături, dacă ai avea norocul să supraviețuiești și să aștepți ca salvatorii să te scoată afară”, completează Mila.
Cei care au pierdut totul
Apoi sunt cei care au pierdut atât de multe în acest război. Regizorul Serhii Zeinalov locuiește acum la Kiev. Dar toate visele lui se îndreaptă către nisipurile calde și marea din regiunea Herson de unde provine. Orașul său natal, Oleșkî, a fost ocupat de forțele ruse.
„Colecția mea de cărți și discuri, arhiva mea de filme, se află în mâinile altcuiva. Nu mai pot să merg la mormântul tatălui meu. Locurile mele preferate de recăpătare a puterilor – locuri fericite unde m-aș putea întoarce dacă ceva nu merge conform planului – pur și simplu nu mai există, sunt distruse”, deplânge el.
Zeinalov a plecat din Oleșkî cu o săptămână înainte de declanșarea invaziei. Mama și fratele său au reușit ulterior să evadeze și să i se alăture la Kiev. Bunicii lui au petrecut 533 de zile sub ocupație, părăsindu-și casa după ce aceasta a fost aproape distrusă de inundații în urma distrugerii barajului Kahovka de către ruși în vara anului 2023, explică Veronika Melkozerova.
„Timp de aproape 40 de zile rudele mele au stat la etajul doi al casei noastre înconjurate de ape. Au împărțit câte o cutie de mâncare pe zi pentru doi, un câine și o pisică. Apele tulburi ne-a înghițit viețile și bunurile, împreună cu comorile familiei”, mărturisește el.
Potrivit jurnalistei din Kiev, la fel ca mulți locuitori din teritoriile din apropierea sau din spatele liniei frontului, Zeinalov este pesimist în privința unei victorii totale împotriva Rusiei, dar încă crede că merită să lupți. „Cu cât armata ucraineană va fi mai de succes și mai eficientă, cu atât vom avea mai multe argumente în timpul negocierilor”, este de părere el.
„În 2022, ucrainenii s-au unit într-un pumn uriaș al unei națiuni. În primele două luni, aproape fără asistență, am arătat că suntem pregătiți să luptăm cu a doua cea mai mare armată din lume. Uimită de curajul nostru, lumea a răspuns cu sprijin militar și financiar care ne-a ajutat să recuperăm aproximativ 50% din teritoriul pe care rușii l-au ocupat în ofensiva lor. Fluxurile de asistență, sprijinul copleșitor al lumii libere și, mai ales, unitatea noastră ne-au făcut să credem că putem câștiga. Astăzi, toate acestea devin din ce în ce mai greu de crezut”, conchide jurnalista Veronika Melkozerova.