International, Stiri

Cum a cheltuit UE din greșeală aproape șapte miliarde de euro

Uniunea Europeană a cheltuit în mod eronat aproape şapte miliarde de euro din bugetul de cheltuieli aferent anului trecut, potrivit raportului anual al Curţii Europene de Conturi, transmite AFP.

2014-01-22T130053Z_145851350_GM1EA1M1M0P01_RTRMADP_3_EU-465x390

Cu toate acestea, Curtea estimează că rata totală de eroare pentru plăţile efectuate în 2013 a coborât la 4,7% din bugetul comunitar pentru anul respectiv, în valoare de 148,5 miliarde de euro, de la nivelul de 4,8% preconizat pentru exerciţiul 2012.

Domeniile cele mai expuse la erori de cheltuieli, în 2013, au fost politica regională, cu o rată de eroare de 6,9%, şi dezvoltarea rurală, cu o rată de eroare de 6,7%.

“De acum încolo, trebuie să existe un control şi un management mai atent al fondurilor UE”, a declarat preşedintele Curţii Europene de Conturi, Vitor Caldeira.

“Dacă cetăţenii Uniunii Europene nu au percepţia clară a valorii adăugate a cheltuielilor UE nu ne vom bucura de încrederea lor”, a adăugat Caldeira.

Pe de altă parte, Curtea a salutat eforturile Comisiei Europene destinate corectării erorilor şi recuperării fondurilor, apreciind că fără aceste acţiuni rata totală de eroare ar fi fost de 6,2% din totalul cheltuielilor, în loc de 4,7%.

Acest raport vine într-un moment în care Bruxellesul se confruntă cu presiuni crescute din partea statelor membre pentru a restrânge cheltuielile.

blank