Justin Bieber
Showbiz

Cum arată surorile lui Justin Bieber. Artistul a făcut publică o fotografie rară cu acestea: „Fetele mele preferate”

Justin Bieber este unul dintre cei mai cunoscuți artiști internaționali, însă puțini știu cum arată surorile lui. Cântărețul a postat recent o fotografie rară cu cele două surori mai mici, iar fanii au fost surprinși de asemănare.

De obicei, Justin Bieber își ține familia departe de lumina reflectoarelor și este foarte discret atunci când vine vorba despre rudele lui. Cu toate acestea, de curând artistul a împărtășit cu fanii lui o fotografie rară în care apare alături de soția lui, Hailey Bieber, și cele două surori mai mici, Allie și Jazmyn.

Imaginea postată de Justin a strâns peste patru milioane de aprecieri în mai puțin de 24 de ore. Acesta s-a fotografiat împreună cu Hailey Bieber și cele două surori ale lui în timp ce petreceau timpul în grădină, relaxându-se și bucurându-se de soare. Toți erau în costum de baie, iar Justin a preferat să stea fără tricou și să-și etaleze corpul lucrat la sala de fitness și plin de tatuaje. Hailey și-a sprijinit capul de umărul lui în timp ce zâmbea fericită, iar Allie cu Jazmyn s-au ghemuit pe șezlong lângă fratele lor mai mare.

„Fetele mele preferate”, a scris Justin Bieber la descrierea fotografiei postate pe contul său de Instagram.

Allie i-a răspuns imediat fratelui său printr-un comentariu care a fost apreciat de peste 4.000 de internauți. „Te iubesc!”, a scris aceasta la imaginea rară cu Justin și surorile lui.

Fanii au rămas surprinși de noua fotografie a lui Justin și nu s-au putut abține să nu lase comentarii: „Atât de drăguț”/ „Foarte frumoși”/ „Adorabili”/ „Superbi”/ „Vă ador”.

Justin Bieber are o familie numeroasă
Justin Bieber are o familie imensă, mai ales de când s-a căsătorit cu Hailey Baldwin. Cântărețul este un frate mai mare pentru o mulțime de frățiori și îi place să-i vadă crescând.

Timp de mulți ani, Justin a fost singurul copil. Mama lui, Pattie Mallette, l-a avut pe cântăreț cu o lună înainte de a împlini 19 ani împreună cu tatăl său, Jeremy Bieber. Pattie l-a crescut pe Justin ca mamă singură și a fost prima care i-a recunoscut talentul. După ce părinții lui Justin s-au despărțit, mama lui nu a mai avut niciun copil, însă tatăl lui s-a căsătorit cu Erin Wagner și au împreună doi copii, pe fiica Jazmyn, în vârstă de 11 ani și pe Jaxon, în vârstă de 10 ani. Din păcate pentru Jeremy Biber, nici căsnicia cu Erin nu a ținut, astfel că s-a căsători cu Chelsey Biber, actuala soție, în februarie 2018. Chelsey o are pe Allie Rebelo, în vârstă de 12 ani, din fosta căsnicie, iar împreună cu Jeremy au o fetiță în vârstă de 2 ani pe nume Bay.
Justin Bieber
Justin a declarat în nenumărate rânduri că își iubește foarte mult familia și este foarte implicat în dezvoltarea celor patru frați mai mici. Chiar dacă nu împart aceeași mamă, artistul îi privește pe toți la fel și are grijă să nu le lipsească nimic.