Featured, Social

Cum arată staţiile de pe Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei: „Trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă minim un an de zile”. FOTO

Până când vom putea circula pe Magistrala 5 (Eroilor-Drumul Taberei) trebuie să mai aşteptăm cel puţin un an, susţin cei de la Asociaţia Pro Infrastructură, care au vizitat şantierul şi au publicat o serie de fotografii cu modul în care arată, în acest moment, lucrările.

„Astăzi am vizitat din nou Magistrala M5 de metrou (Drumul Taberei-Eroilor), mai precis 6 staţii: Orizont, Râul Doamnei, Brâncuşi, Valea Ialomiţei (depou şi staţie), Parc Drumul Taberei şi Favorit. Avansul este considerabil de la ultima noastră vizită din decembrie 2017, mai ales la structura staţiei Râul Doamnei şi la Parc Drumul Taberei, acestea fiind (alături de Academia Militară şi Eroilor) punctele nevralgice de pe magistrală. Poate în mod surprinzător, nu lucrările din teren dau acum cele mai mari emoţii autorităţilor, ci licitaţia pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului. Fără acesta nu se poate circula. Licitaţia a fost lansată în 30.05.2017 şi încă nu avem un câştigător desemnat”, au scris pe Facebook cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.

Aceştia explică faptul că autorităţile se află abia în faza de evaluare a ofertelor şi în acest moment se aşteaptă soluţionarea unei contestaţii depuse în 19.12.2017 de către un ofertant, fiind dificil de estimat când se va şi semna contractul.

„Când vom putea circula? Oficialii Metrorex estimează că în primul trimestru din 2019 vom merge cu metroul din Drumul Taberei şi până la Eroilor. Noi însă suntem în continuare foarte rezervaţi. Termenul acesta este foarte optimist pentru că sunt încă multe lucrări de executat în teren şi este foarte puţin probabil să avem finalizată licitaţia pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului până la finalul lunii iunie 2018. Un termen realist şi precis pentru inaugurare poate fi dat abia după ce acest contract este semnat. Simplu spus, trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă MINIM un an de zile”, au mai transmis reprezentanţii Pro Infrastructură.

blankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblankblank

blank