Featured, International

Cum a salvat-o căsătoria cu Tom Cruise, pe Nicole Kidman

Actriţa australiană Nicole Kidman a declarat că datorită căsătoriei cu Tom Cruise a fost protejată de abuzurile sexuale de la Hollywood, se arată într-un interviu al vedetei publicat în ediţia dedicată de New York Magazine raporturilor pe care le au femeile cu puterea.

Nicole Kidman, vedeta serialului „Marile minciuni nevinovate/ Big Little Lies”, a afirmat că, datorită celebrităţii lui Cruise, a fost scutită de abuzurile des întâlnite la Hollywood.

„Am mereu reţineri să vorbesc despre mariajul cu Tom Cruise, la 22 de ani, pentru că sunt căsătorită acum cu cel care este marea mea dragoste (Keith Urban, n.r.) şi mi-ar da senzaţia unei lipse de respect”, a spus Kidman.

 

„M-am căsătorit foarte tânără, dar clar nu a fost vorba despre putere pentru mine, a fost protecţie”, a explicat actriţa.

Kidman a precizat că a simţit cât de mult a contat celebritatea primului său soţ: „M-am căsătorit din dragoste, dar faptul că eram căsătorită cu o persoană care avea extrem de multă putere m-a ferit de hărţuirea sexuală. Puteam să lucrez, dar eram protejată”, a mai spus aceasta.

Nicole Kidman şi Tom Cruise s-au căsătorit în 1990, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru producţia „Zilele tunetului/ Days of Thunder”. Căsnicia lor a durat zece ani, iar cei doi au înfiat împreună doi copii. Au divorţat în 2001, iar Kidman s-a căsătorit cu muzicianul Keith Urban, în 2006.

blank