Hamas
International

Cum a planificat Hamas, timp de doi ani, atacul surpriză din 7 octombrie asupra Israelului. Ce metode au folosit

Informaţii împărtăşite cu Statele Unite sugerează că mica celulă de agenţi Hamas, care a plănuit atacul surpriză din 7 octombrie asupra Israelului, a comunicat timp de doi ani prin intermediul unei reţele de telefonie prin cablu.

Rețeaua a fost instalată în tunelurile de sub Gaza, relatează, pe surse, CNN, conform News.ro.

Liniile telefonice prin cablu din tuneluri din fîsia gaza au permis agenţilor Hamas să comunice între ei în secret şi astfel nu au putut fi urmăriţi de serviciile de informaţii israeliene. Aceştia au evitat să folosească computere sau telefoane mobile timp de doi ani, cât le-a luat să pună la punct atacul, pentru a se putea sustrage astfel detectării de către spionajul israelian sau american, au precizat sursele CNN.

„Nu au existat prea multe discuţii, schimburi şi coordonare în afara zonei imediate”, a declarat una dintre surse.

Informaţiile împărtăşite oficialilor americani de către Israel dezvăluie modul în care Hamas a ascuns planificarea operaţiunii prin măsuri de contrainformaţii de modă veche, cum ar fi organizarea de întâlniri de planificare în persoană şi renunţarea la comunicaţiile digitale, ale căror semnale pot fi urmărite de israelieni, în favoarea telefoanelor cu cablu din tuneluri.

Israelul şi SUA au fost luate prin surprindere de atacul Hamas, în urma căruia în jur de 1.500 de luptători au trecut graniţa în Israel într-o operaţiune în care au ucis cel puţin 1.400 de israelieni.

Forţele de apărare israeliene (IDF) se referă colocvial la tunelurile construite de Hamas în ultimii 15 ani ca fiind „metroul din Gaza”. Tunelurile alcătuiesc un labirint vast care este folosit pentru a depozita rachete şi muniţie, precum şi pentru a oferi militanţilor o modalitate de a se deplasa neobservaţi. De asemenea, IDF afirmă că acestea adăpostesc centre vitale de comandă şi control ale Hamas.

Mica celulă Hamas care a planificat atacul a aşteptat până chiar înainte de lansarea atacului pentru a anunţa un grup mai mare de luptători la sol care trebuia să efectueze operaţiunea specifică. Una dintre surse a declarat că, deşi comandanţii şi luptătorii unităţilor terestre au fost instruiţi timp de mai multe luni şi au fost menţinuţi într-o stare de pregătire generală, aceştia au fost informaţi despre planurile specifice doar în zilele premergătoare operaţiunii.

Una dintre surse a declarat că unele dintre antrenamentele de la sol au fost observate, dar nu au generat îngrijorare, presupunându-se că este vorba despre antrenamentele obişnuite ale oamenilor Hamas. „Nu a părut diferit”, a declarat una dintre sursele CNN.

Cu toate acestea, Israelul aflase că militanţii palestinieni folosesc sisteme de comunicare cu fir electric înainte de atacul din octombrie. Atunci când armata israeliană a efectuat un raid în oraşul Jenin din nordul Cisiordaniei, în această vară, a întâlnit ceea ce părea să fie un tip similar de sistem de comunicaţii, potrivit unui oficial israelian. Forţele de Apărare ale Israelului au descoperit linii de comunicare securizate, cablate, şi camere de supraveghere cu circuit închis care avertizau în avans asupra mişcărilor trupelor israeliene.

Pe de altă parte, Iranul a ajutat Hamas să îşi dezvolte tacticile de securitate operaţională de-a lungul anilor, deşi serviciile de informaţii americane nu cred că Iranul a jucat un rol direct în planificarea atacului din 7 octombrie.

blank