Actualitate, Stiri

CULMEA COINCIDENTEI LA CAB

Fostul senator Sorin Rosca Stanescu – condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare cu executare in „Dosarul Rompetrol”, desi, inclusiv in opinia acuzarii, faptele retinute in sarcina sa erau prescrise, iar la fond fusese achitat impreuna cu toti ceilalti inculpati in cauza – a dat publictatii, vineri 7 noiembrie 2014, un comunicat de presa in care a semnalat ca cererea prin care a solicitat admiterea contestatiei in anulare a fost repartizata aleatoriu, ca o coincidenta, acelorasi magistrati care au pronuntat decizia definitiva in acest dosar – judecatoarele Cristina Craiu si Mihaela Nita de la Sectia a I-a penala a Curtii de Apel Bucuresti. Mai mult, la aceleasi judecatoare a ajuns, tot prin repartizare aleatorie, si cererea cu obiect similar apartinand fostului sef al Directiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finantelor Publice, Petrica Grama, condamnat si el in „Dosarul Rompetrol”.

rosca_stanescu

Cele doua judecatoare, sustine fostul senator, ar fi formulat deja cerere de abtinere, aceasta urmand a fi judecata, luni 10 noiembrie 2014, la completul competent: „Sesizand enormitatea, cele doua judecatoare au avut decenta sa se abtina. Cererile de abtinere urmeaza sa se judece luni, de un alt complet”.

Prezentam integral comunicatul de presa al lui Sorin Rosca Stanescu:

„Culmea coincidentei la Curtea de Apel!

In doua cazuri diferite au iesit, la zar, aceleasi judecatoare. Astazi, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti se aflau doua actiuni diferite, respectiv doua solicitari de contestatie in anulare formulate de mine si de domnul Petrica Grama. Acestea aveau ca obiect o procedura extraordinara de atac impotriva deciziei prin care fiecare dintre cele doua persoane a fost condamnata definitiv, pentru fapte diferite.

S-a intamplat un eveniment paranormal. Desi, desemnarea judecatorilor este aleatorie, facandu-se prin tragere la sorti, in cele doua situatii, doua dosare diferite, cu doua plangeri diferite si cu doi reclamanti diferiti au fost desemnate aceleasi judecatoare. Doamna Cristina Craiu si doamna Mihaela Nita. Si pentru ca bomboana sa fie pusa pe coliva mai trebuie precizat ca, absolut din intamplare, cele doua magistrate ale Curtii de Apel Bucuresti sunt aceleasi persoane care i-au condamnat la inchisoare pe cei doi, dupa ce instanta de fond ii achitase, schimband, din mers si incalcand astfel Codul de Procedura Penala, incadrarile acestora si respingand solicitarea procurorului care a invocat prescriptia. Sesizand enormitatea, cele doua judecatoare au avut decenta sa se abtina. Cererile de abtinere urmeaza sa se judece luni, de un alt complet”.

blank