Cu mii de procurori și judecători protestând față de modificările la legea pensiilor speciale și cu instanțele blocate, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vine cu noi precizări.
CSM cere o serie de modificări la proiectul asumat de Coaliție care vizează noile condiții de pensionare a magistraților.
Cu ce NU sunt de acord magistrații
CSM susține, într-un comunicat de presă, că sistemul judiciar este de acord cu soluția legislativă ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani.
Magistrații spun că sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție. Astfel, susțin ei, se va „asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit”. „Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită”, se arartă în comunicatul CSM.
De asemenea, potrivit CSM, este „necesar ca soluția legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii”. „Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil”, menționează sursa citată.
„Apreciem că toate aceste propuneri sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar și pentru garantarea unui act de justiție de calitate, având în vedere că realizarea justiției nu este numai un deziderat, ci o preocupare constantă, ce presupune îndeplinirea cu responsabilitate a acestui serviciu public în beneficiul justițiabilului”, se mai arată în comunicat.
Cum vrea Coaliția să schimbe regulile: noile condiții de pensionare
Potrivit legii actuale, magistrații se pot pensiona indiferent de vârstă dacă au o vechime de 25 de ani în activitate. Ei beneficiază de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Potrivit amendamentelor asumate de Coaliția de guvernare, regulile se schimbă acum.
Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.
De asemenea, pensia de serviciu va reprezenta 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării.
Totodată, se propune un impozit de 15% penstru suma care depășește salariul mediu net.
„Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie cunoscut şi utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât şi anume la salariul mediu net, nu brut”, a precizat, recent, ministrul Muncii Marius Budăi.
În România, sunt 5.252 de magistrați pensionari, iar pensia medie de serviciu este de 21.555 de lei, din care 19.902 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.101 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ministrul Justiției promite o „soluție echilibrată”
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, că se va merge mai departe cu reforma pensiilor speciale, iar săptămâna viitoare legea se va vota de parlament.
„Vă garantez că vom găsi soluţia echilibrată, astfel încât să avem această reglementare a pensiilor de serviciu odată pentru totdeauna tranşată. Legiferarea porneşte de la principiul care a revoltat întreaga societate şi anume că nicio pensie de serviciu nu poate să depăşească venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare. Pe scurt, nicio pensie nu poate să fie mai mare decât salariul”, a spus ea.
Marți, premierul Marcel Ciolacu a avut discuții la guvern cu conducerea CSM, la întâlnire participând și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și Nicolae Ciucă.
La finalul întâlnirii, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, legat de „iminenta modificare” a sistemului de pensii speciale, că susține necondiționat poziția exprimată de magistrați în adunările generale, în sensul că „această situație este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie”.
Întrebată de protestul magistraților, Alina Gorghiu a declarat miercuri că sunt mai multe motive care au dus la această acţiune de suspendare a activităţii.
„O parte este legată de etapizare, într-adevăr vârsta de pensionare poate fi o problemă pe care o contestă, în continuare, magistraţii, însă discuţiile au fost în parametrii pe care vi-i spun acum, şi anume nicio pensie nu poate să depăşească salariul, nu se vor crea noi categorii de pensii speciale iar pensiile speciale se vor calcula pe baza principiului contributivităţii”, a mai arătat Gorghiu.
Despre continuarea protestelor, Alina Gorghiu a spus: „Vă spunem ce vom face la nivel de coaliţie, la nivel de guvern şi la nivel de Parlament. Săptămâna viitoare va fi o săptămână de foc în Parlament, Camera Deputaţilor va vota această lege care este jalon şi responsabilitate în PNRR”.
Reforma pensiilor speciale este un jalon în PNRR, România riscând să piardă peste 3 miliarde de euro de la UE în caz că nu o face.
Beneficiari de pensii speciale – de serviciu și militare – sunt în jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare – aproape 180.000 – unde intră cele de la MAI, MApN, SRI, SIE și STS.