Giovana și Sese au format unul dintre cele mai apreciate cupluri pe când se aflau în casa Mireasa, iar cei doi au câștigat simpatia fanilor și după ce s-a terminat competiția. Câștigătorii sezonului 5 s-au căsătorit civil în emisiune. De atunci, a trecut un an și patru ani, dar și șapte luni de când a apărut prima lor minune, micuța Selina Hurrem, care va fi sora mai mare pentru cel de-al doilea copil al cuplului.
De când s-a terminat competiția, Giovana și Sese au împărtășit momente importante din viața lor de cuplu, așa cum a fost atunci când au devenit părinți sau și-au botezat fetița. Familia celor doi urmează să se mărească, iar Sese spune că face parte din categoria taților implicați în creșterea copilului, așa că, pentru moment, a decis să își pună activitatea de pe plan profesional pe pauză.
Giovana de la Mireasa, sezonul 5, lucrează în același domeniu în care activa dinainte de a intra în competiție
Ieri, când au dat vestea cea mare că vor deveni părinți pentru a doua oară, foștii concurenți spuneau că lucrurile evoluează frumos pe toate planurile. Giovana are aceeași ocupație pe care o avea înainte de a intra în casa Mireasa, mai exact se ocupă cu vânzarea de produse.
„Mereu spre bine mergem. Suntem bine. Eu sunt bine (n.r.) din punct de vedere profesional. Eu fac tot ceea ce făceam și până acum, sunt cu vânzare de produse”, a declarat Giovana, fosta concurentă de la Mireasa, sezonul 5.
Cu ce se ocupă soțul Giovanei, Sese
În schimb, Sese și-a dorit să facă o schimbare, așa că, a decis să facă niște cursuri pentru a deveni hairstylist. Chiar dacă le-a terminat, fostul concurent a povestit că nu profesează încă și că probabil va mai dura până când va lucra într-un salon, mai ales cât fiica lor este mică și, în special, pentru că Giovana este însărcinată. Sese a povestit că s-a implicat în creșterea fiicei lor și că își dorește să fie la fel de prezent și în viața celui de-al doilea copil.
„Eu mi-am făcut cursuri în plus de hairstylist, momentan nu m-am dus într-un salon, nu am vrut să activez într-un salon, să mai crească Hurri. O ajut și eu, nu vreau să pierd timpul prin saloane, e mică fetița”, a povestit Sese de la Mireasa, sezonul 5.