În centrul unui scandal generalizat, în care toată lumea acuză pe toată lumea, iar independența justiției se transformă încet încet într-o poveste, CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciaretoate cu privire la Dosarul 10 august.

Dacă deja CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la posibilă afectare a independenței autorităţii judecătoreşti în urma declaraţiilor publice privind modul de instrumentare a dosarului “10 august”, PNL, prin vocea preşedintei Comisiei Juridice din Senat, solicită ministrului Justiției să sesizeze și el Inspecţia, de această dată pentru a clarifica dacă au fost probleme în instrumentarea dosarului de la DIICOT. Stelian Ion consideră însă că acum este prematură o astfel de acţiune, deoarece nu s-a publicat motivarea judecătorului care a respins redeschiderea urmăririi penale.

Ne aflăm, așadar, în fața unui paradox, în care o instituție este chemată să verifice aceeași situație din perspective diferite. Nu este însă o situație inedită. Recent, președintele CSM, Bogdan Mateescu. a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la judecătorul Marius Cristian Epure, care l-a achitat pe Radu Mazăre, solicitând fie să se stabilească dacă a săvârșit vreo abatere disciplinară, fie să i se apere reputaţia în urma acuzaţiilor de incompatibilitate apărute în presă. Rezultatul a fost un raport de apărare a reputaţiei, care se află încă pe rolul CSM.

Potrivit Legii 304/2004 şi Legii 317/2004, Inspecţia Judiciară este singura instituţie care poate efectua astfel de verificări. Chiar şi controalele dispuse de ministrul justiţiei sau de procurorul general prin procurori anume desemnaţi sfârşesc prin a se constitui elemente ale unor sesizări la Inspecţia Judiciară. Pentru ca IJ să verifice dacă a fost afectată independenţa şi reputaţia unui magistrat sau a sistemului judiciar în ansamblul său, inevitabil, trebuie cercetate elementele de fapt pe care se bazează presupusele afectări.

În speța de față, lucrurile sunt puțîn diferite, iar soluții diametral opuse (aparent) pot fi posibile, Inspecţia putând să constate și că au fost probleme în instrumentarea dosarului, și că a fost afectată independenţa sistemului judiciar. Cert este că în astfel de momente se vede utilitatea unor instituţii de control independente. Dincolo de faptul că orice verificare de reputaţie/ cercetare disciplinară îşi găseşte deznodământul doar în semnătura inspectorului-şef, adevăratele consecinţe rămân totuşi la latitudinea CSM, care poate aproba sau respinge rapoartele IJ, poate lua măsuri sau poate cere aprofundarea anchetei.