Actualitate, Featured

Cristina Tarcea, despre Dragnea: Nu mă interesează dramoletele

Președintele ICCJ, Cristina Tarcea, susține, după ce a văzut declarațiile în care Liviu Dragnea se plângea despre abuzurile din justiție, că ea nu se uită la declarațiile politicienilor și la dramoletele trăite de aceștia

”În general, nu urmăresc declarațiile politicienilor, nu mă interesează și asta nu pentru că aș avea un dispreț față de lumea politică, ci pentru că sunt judecător și încerc să stau imparțială, nu să mă uit la dramoletele prin care trec ei la un moment dat.

Dacă ei se simt îndreptățiți să vorbească despre abuzuri să știți că și justiția vorbește despre abuzuri, mai ales în ultimii ani.

Există niște principii ierarhice de drept: o hotărâre judecătorească nu poate fi desființată decât de o decizie judecătorească. Până în momentul în care o decizie nu este desființată de o decizie judecătorească totul este poveste.”, a declarat Cristina Tarcea, la Realitatea TV.

În context, Tarcea a explicat că sunt mulți cei care vor să o dea la o parte, dar le transmite ”încă mai am putere, încă pot să lupt”.

blank