Cristina Prună
Featured, Politic

Cristina Prună susține că nu liberalizarea a generat explozia prețurilor pe piața energiei

Deputatul USR PLUS Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a postat marți seara pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la criza generată de scumpirile de pe piața energiei.

Postarea sa vine ca reacție la un mesaj postat tot pe Facebook de fostul premier Victor Ponta în care acesta o acuză pe Prună că la finalul anului trecut aceasta blama sistemul de reglementare a prețurilor introdus de PSD și milita pentru liberalizarea pieței energiei.

În mesajul său, Cristina Prună spune că vechii politicieni dau vina pe USR PLUS pentru creșterile de prețuri, cu toate că tot vechea clasă politică a fost cea care a controlat sistemul.

De asemenea, ea susține că nu liberalizarea a fost cea care a dus la acest „tsunami al creșterilor de preț”, ci lipsa investițiilor și faptul că multe companii de stat din domeniul energiei au fost „căpușate”.

„Vechii politicieni dau vina pe USR PLUS pentru creșterile de prețuri din energie, deși ei au controlat sistemul în ultimii 30 de ani.

Văd că un fost prim-ministru, plătit cu bani mulți din banii de subvenție a partidului pe care îl conduce (5000 euro/lună) este mai nou preocupat de subiectul creșterii prețurilor la energie.

Nu liberalizarea a generat acest tsunami al creșterilor de preț, ci lipsa cronică de investiții, capacitățile de producție învechite, deficitul de producție în raport cu cererea. Multe companii de stat din energie au fost căpușate de toți cei care au fost la guvernare în ultimii 30 de ani. La asta se adaugă și modul pe genunchi în care a fost făcută liberalizarea și am spus-o și la momentul respectiv”, scrie Cristina Prună pe Facebook.

Cristina Prună: #EchipaCâștigătoare are 10 miliarde de euro la dispoziție și nu e în stare să facă nimic
Mai mult, vicepreședintele Camerei Deputaților spune că Guvernul are 10 miliarde de euro la dispoziție pentru a investi în sistemul energetic al României, dar nu face nimic în acest sens.

Totodată, Cristina Prună îi transmite lui Ponta că nici el, la rândul său, nu a făcut investiții în sectorul energetic, iar acest lucru contribuie la creșterile de prețuri din prezent.

„Că #EchipaCastigatoare are 10 miliarde de euro la dispoziție pentru investiții în sectorul energetic, dar nu e în stare sa facă un cadru pentru Fondul de Modernizare, asta e altceva, dar nu are legătură cu liberalizarea, ci cu nepăsarea sau incompetența. 10 miliarde de euro pentru sectorul energetic prin Fondul de Modernizare = 10 miliarde de euro prin PNDL3, doar că primii sunt bani europeni, monitorizați. Ați auzit ministrul Energiei din #EchipaCastigatoare să se lupte pentru investiții în sectorul energetic așa cum a tras cu dinții de PNDL3?

Domnul fost premier cunoaște foarte bine lucrurile acestea pentru că nu este chiar străin de sistemul energetic. Pe vremuri făcea consultanță la Turceni-Rovinari. Ar trebui să știe cum e cu banii de investiții care se duceau pe orice altceva numai nu pe modernizarea unui sistem învechit care astăzi generează facturile la energie pe care le vedem cu toții”, mai scrie Prună.

Patru români din zece nu vor putea să-şi încălzească locuinţa la iarnă şi nici nu-şi vor putea plăti facturile la zi, potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă. Numărul este dublu faţă de anul trecut.

blank