Cristina Ciobănașu
Showbiz

Cristina Ciobănașu are o poveste de viață impresionantă. Provine dintr-o familie modestă și fost înfiată de producătoarea Ruxandra Ion

Povestea impresionantă de viață lui Cristina Ciobănașu. Actrița Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz, însă ea provine dintr-o familie foarte modestă. Ea și-a început carieră în trupa Lala Band, alături de nume sonore, cum ar fi Alina Eremia, Dorian Popa. Ulterior a fost cooptată de Ruxandra Ion, pentru un rol într-un serial, și astfel Cristina Ciobănașu a cunoscut succesul. Actrița a trăit o poveste de dragoste cu Vlad Gherman, care s-a sfârșit după 10 ani.

Povestea impresionantă de viață a Cristinei Ciobănașu. Cristina Ciobănașu este o actriță și cântăreață română născută pe 10 aprilie 1989, în București, România. Ea a devenit cunoscută în special pentru rolul principal din serialul de televiziune românesc „Pariu cu viața”, difuzat între 2011 și 2014.

Cristina Ciobănașu a jucat în mai multe producții de teatru, televiziune și film. Cristina Ciobănașu, 26 de ani, și-a început cariera la vârsta de 11 ani, însă puțini știu că ea a crescut în condiții foarte modeste.

Primii ani din viață și i-a petrecut în satul natal, Vorona Mare, alături de fratele său mai mic, Tudor și bunica din partea tatălui, alături de care locuia într-o casă cu o singură cameră, fără baie sau bucătărie. Cea din urmă a introdus-o în lumea artistică, învățând-o, încă de la o vârstă fragedă, secretele mai multor instrumente muzicale). Tot de la bunica sa a învățat și tainele muzicii populare. A participat la diferite festivaluri și a făcut parte din ansamblul de muzică populară al comunei natale.

Cristina Ciobănașu

Momentul care a schimbat destinul Cristinei Ciobănașu și întâlnirea cu Ruxandra Ion
În 2008 Cristina Ciobănașu a participat la Dansez pentru tine. Echipa formată din Alex Velea și Cristina Stoicescu au dansat pentru a îndeplini visul micuței Cristina Ciobănașu, acela de a studia la o școală de muzică din București și de a-și ajuta familia, greu încercată din punct de vedere financiar. Momentul participării la „Dansez pentru tine” avea să-i schimbe destinul Cristinei Ciobănașu, căci cunoscuta realizatoare de telenovele Ruxandra Ion a remarcat-o și i-a propus să rămână la București, unde a primit-o în familia ei.

A urmat mutarea Cristinei în casa cunoscutei producătoare, devenind membru în familia acesteia.

„În momentul în care am venit în București, eu nu știam ce e aia actorie. eu voiam să studiez muzică. Ruxandra mi-a deschis apetitul către actorie, iar când a văzut că pot și că îmi place, m-a încurajat și mi-a oferit toate resorturile de care aveam nevoie ca să mă pot dezvolta.

Faptul că sunt copilul ei a pus întotdeauna presiune pe umerii mei. Pentru că, dacă greșesc sau nu fac ceva așa cum trebuie la serviciu, pe mine mă ceartă cel mai tare. Și de cele mai multe ori discuțiile despre muncă le purtăm și acasă. Deci da, e dificil ca mama să îți fie și șef la locul de muncă.’, a declarat actrița pentru VIVA.

Cum a decurs relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman

Citește și  Mihai Costea i-a dat un ultimatum: Ori eu, ori Bianca!

Cristina Ciobănașu și-a început relația cu actorul Vlad Gherman pe 18 martie 2012. Un an mai târziu, cuplul a declarat că în paralel cu activitatea lor din Lala Band, se lansează în cariera solo și formează trupa One printr-un concert intitulat „Angels to fly’ la Godot Cafe-Teatru

În 2014 cei doi s-au logodit, dar au anunțat că nu intenționează să facă nunta în perioada următoare. Spre dezamăgirea fanilor, la începutul lui 2021, Cristina Ciobănașu a anunțat pe rețelele de socializare că nu mai formează un cuplu cu Vlad Gherman.

„Amândoi am fost de acord să facem alegerea asta. Dacă își dorea doar el sau îmi doream doar eu nu era suficient, dar cumva în toată perioada aia de după ce ne-am despărțit am avut atât de multe discuții în contradictoriu, discuții în care practic unul mai mult ca altul spunea că nu își dorește asta de fapt sau că își dorește asta, de fapt.’, a declarat Cristina Ciobănașu.

Cristina Ciobănașu, despre despărțirea de Vlad Gherman: „A fost chinuitor”

Cristina Ciobănașu a mărturisit că a fost dificil atât pentru ea, cât și pentru Vlad Gherman să aibă o relație de prietenie, după ce au format un cuplu vreme de aproape 10 ani și au fost și logodiți. Cei doi au reușit, până la urmă să rămână în relații foarte bune.

„A fost dificil și să lucrăm împreună, pentru că fără să vrem mai erau reproșuri și înțepături. Mă bucur din suflet că a fost și el destul de puternic să intre în horă cu mine, eu îmi doream foarte mult să rămânem în relații bune, nu eram atât de absurdă încât să mă gândesc că o să rămânem prieteni la cataramă, că nu există. Îi mulțumesc foarte mult că a avut tăria să facă și el același lucru. El a fost mult mai dărâmat de despărțirea noastră decât mine și a și arătat-o mai mult. Eu am preferat să îmi duc suferința și etapa asta de despărțire în liniște, în propria carapace, pentru că nu mi-a plăcut niciodată ideea de a-ți spăla rufele în public, dar nu asta era de fapt, că noi nu ne spălam rufele în public. Noi am zis în public că suntem bine, dar suferința pe care o ai când te întorci acasă e suferința ta cu tine și dacă tu alegi să o arăți și celorlalți, felicitări, înseamnă că ești puternic. Eu nu am fost atât de puternică, încât să pot să vorbesc în perioada aia public despre ce simt, ce trăiesc, cât de dărâmată sunt, cât de greu îmi e să mă trezesc, că nu pot să adorm, că mă uit pe poze cu amintiri, că ascult muzica noastră și plâng la volan’, a declarat actrița.

Cristina Ciobănașu este într-o relație cu un medic stomatolog

Citește și  Daniela Condurache a ajuns în pragul disperării!

În prezent, Cristina Ciobănașu trăiește o poveste superbă de dragoste alături de iubitul ei, Alexandru. Bărbatul este medic stomatolog.

„Da, el este doctor stomatolog. Ne înțelegem foarte bine, totul este roz pe orizont. Eu mă cunosc foarte bine și în momentul în care l-am cunoscut pe Alex și am început o relație am știut cam ce chestii trebuie să îndeplinească un partener. Eu vin cu un bagaj destul de mare, vin cu două familii la pachet și pentru un partener care te ia în formula aceasta este greu să înțeleagă niște lucruri. Eu l-am văzut pe Alex că a înțeles din start în ce se bagă și nu a fost nevoie să discutăm prea mult. Știa că sunt actriță, știa că sunt la televizor, știa că am avut o relație lungă și foarte cunoscută. Cumva, și-a asumat toate lucrurile acestea când a intrat în relația cu mine.’, a declarat Cristina Ciobănașu pentru Ego.ro.

Ce studii are Cristina Ciobănașu

În ianuarie 2018, Cristina a fost distribuită în serialul Fructul oprit, în care o interpretează pe Ana Caragea, iar în anul care a urmat, Cristina s-a alăturat distribuției serialului Sacrificiul, în rolul lui Iris Zamfir.

În decembrie 2019 Criss a anunțat că în perioada imediat următoare urmează să se axeze pe terminarea studiilor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA și nu va mai apărea prea des în cel de-al doilea sezon din Sacrificiul.

„Îmi reiau studiile pentru că am îngheţat anul 3 de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA când filmam pentru . Apoi mă gândesc să fac un master în actorie, pentru că asta este meseria pe care o practic de 10 ani”.

FOTO: Facebook

blank