Cristina Cepraga: „Nimic nu e definitiv. Nici măcar moartea”
Din când în când, i se face dor de România şi de oamenii lângă care a crescut. Dar, de mulţi ani, Italia este acasă. Cine ştie pentru cât timp…
A plecat din România într-un moment în care avea un bun capital de imagine, căpătat după experienţa „Şcolii vedetelor“, dar şi la pupitrul MTV, unde a fost mai mulţi ani VJ. Italia părea atunci un tărâm al visurilor împlinite şi al unei vieţi mai fericite. Ceea ce, cu puţin noroc şi cu multă muncă, s-a şi adeverit. Iar experienţa ei italiană nu s-a limitat doar la avântul pe care l-a luat cariera sa în actorie, ci a venit la pachet cu un mariaj liniştit, alături de afaceristul James Goodwin, lângă care vechea Kitty s-a transformat, cu adevărat, în femeie.
De nouă ani locuieşte efectiv în Italia şi spune că deja a împumutat din modul lor de a trăi. Cel mai mult i se face dor de copilărie, de amintirile din copilărie, dar şi de „cei dragi constant, de prieteniile ce mă vor ţine legată în viaţa asta mereu, oameni lângă care am crescut şi mi-au dat mult din sufletul lor”, a declarat într-un interviu pentru revista OK.
Experienţa italiană a făcut-o mai mai „profundă, mai umană, mai deschisă, curioasă, mai sigură pe mine, fără a dezvolta nevoia de a «apărea» fără să «fiu». Am devenit OM”. O zi obişnuită a Cristinei se umple cu yoga, cursuri şi workshopuri. Se dedică mişcării artistice româneşti în Italia şi se ocupă de o mică afacere… „Studiez, citesc, văd multe filme, am un cult pentru conservarea prieteniilor, joc, mă joc, trăiesc aşa cum vreau”.
Este pasionată de călătorii. „Cât pot şi îmi permit, călătoresc. Fie în ţara de adopţie, fie în alte colţuri ale lumii”. A început să fie recunoscută pe stradă şi i se fac complimente. Cel mai flatant compliment?! „Că am o energie incredibilă şi o expresivitate puternică. Sensibilitate şi umanitate”.
Se teme de eventuale operaţii estetice, iar ca actriţă, crede cu tărie că: „trebuie să-şi menţină naturaleţea şi să înainteze în vârstă cu schimbările fireşti. Oricum, sunt o fricoasă şi nu aş avea curaj”.
Una din zilele ei cele mai fericite le-a trăit de ziua ei, în 11 februarie 2011. „Eram la Festivalul de Film de la Berlin, cu un film italian în concurs, venind de la petrecerea surpriză făcută de părinţii şi prietenii mei cei mai buni din Bucureşti şi unde am primit cererea de căsătorie pe covorul roşu. Aveam lumea întreagă pentru mine! Familie, iubire, prieteni şi carieră”, povesteşte Cristina. La întrebarea ce ar determina-o să revină definitiv în România, frumoasa blondă a răspuns: „Cred că nimic nu e definitiv. Nici măcar moartea”. (I.G.)