Brokerul ţepar trăieşte bine-mersi în Elveţia
Designerul Flora Năstase şi-a pus o mare parte din avere în mâna brokerului Cristian Sima, cu speranţa că, în timp, îşi va mări suma din tranzacţionări la bursă. Numai că, în goana după tentanta îmbogăţire promisă, vedeta s-a ales cu o pagubă de 600.000 de euro, bani pe care nu ştie dacă îi va mai vedea vreodată, nu de alta, dar bărbatul a dispărut din ţară cu toată agoniseala ei, dar şi a altor naivi care au avut o încredere oarbă în Cristian Sima.
Designerul Flora Năstase are motive să zâmbească: instanța i-a dat dreptate în diferendul pe care aceasta îl are cu țeparul vedetelor. Rămâne de văzut cât va dura până își va recupera banii
În timp ce alte nume sonore au refuzat să depună plângere împotriva brokerului ţepar Cristian Sima, ca să nu ajungă de râsul satului ori ca să nu-i facă acestuia şi mai mult rău şi şi-au trecut sutele de mii de euro investite în firma lui de brokeraj la categoria pierderi, iată că designerul Flora Năstase nu s-a dovedit a fi atât de miloasă sau de binevoitoare.
După un război ameţitor prin tribunal, care s-a întins pe o durată de şase luni, Flora a obţinut, nu fără nervi şi fără emoţii, la sfârşitul lunii trecute, o hotărâre prin care, surpriză, îi este recunoscută creanţa de aproximativ 600.000 de euro asupra firmei WBS România, casa de brokeraj condusă până în 2011 de Cristian Sima şi controlată în continuare de acesta.
Conform hotărârii 20.777/3/2013, instanţa numeşte administrator judiciar provizoriu firma Recuperare Consulting Grup Ipurl, care va declanşa procedura de insolvenţă asupra firmei WBS, dar şi de recuperare a datoriei către debitorul Flora Năstase. De precizat însă că hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.
De mai bine de un an, Sima s-a stabilit în Elveţia, la St Moritz, de unde oferă pe site-ul de socializare sfaturi bursiere celor interesaţi, ba chiar promite că revine în ţară. Imediat după fuga din 2012, el a trimis mai multe scrisori în care recunoştea că a pierdut mai multe milioane de euro, dar se disculpa spunând că a şi câştigat mulţi bani pentru clienţii lui, vedete sau nu.
“Aş avea nevoie de cel puţin două luni pentru a aşterne pe hârtie tot ceea ce am trăit, nu numai în ultimele luni, ci mai ales în ultimii 51 de ani. Toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de euro în cine ştie ce insulă din Pacific… Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienţilor, deşi au semnat că îşi asumă riscul, dar oare moral sunt responsabil şi de câştigurile de până acum?”
Tudor Chirilă, Andreea Raicu, foştii miniştri Daniel Dăianu şi Cătălin Predoiu, Puiu Popoviciu, designerul Irina Schrotter, Walter Zenga, Radu Dimofte sunt alte nume de pe lista lui Sima, fost şef al Bursei din Sibiu, care şi-au văzut averile “topite” odată cu fuga din ţară a afaceristului, în octombrie 2012.
Şi, pentru că procurorii nu l-au deranjat cu nimic pe brokerul ţepar, despre care s-a spus că a pierdut nu mai puţin de zece milioane de euro, păgubiţii au încercat să-şi facă dreptate în instanţă. Dan Stoicescu, avocatul unora dintre păgubiţii lui Cristian Sima, spune că nu a pierdut speranţa că justiţia îşi va face datoria.
“A început urmărirea penală în toamnă, iar în prezent se fac audieri şi cercetări. Domnul Sima nu este de găsit şi nu cooperează, după câte ştiu, dar există deja pe rolul instanţelor civile mai multe procese referitoare la acest caz”, ne-a declarat acesta.
Tot iureşul făcut în urma plecării lui Sima cu banii investitorilor săi s-a soldat doar cu nişte amenzi de câte 50.000 de lei date lui Sima, preşedintelui CA şi directorului general WBS România.
Celor trei le-a fost interzis dreptul de a activa pe piaţa de capital timp de cinci ani, iar firma WBS România a fost amendată cu suma de 410.000 de lei. Toate acestea au avut loc la sesizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care a declanşat un control la sediul firmei WBS imediat după fuga brokerului în Elveţia.