Cristian Popescu
Politic

Cristian Popescu, și-a anunțat candidatura la Primăria Generală, cerând sprijinul PSD și PNL. Refuzat de Marcel Ciolacu

Piedone, pe numele său Cristian Popescu, și-a anunțat candidatura la Primăria Generală, cerând sprijinul PSD și PNL. Refuzat de Marcel Ciolacu, s-a proclamat deja câștigător al alegerilor ironizându-i pe ceilalți candidați.

Când se referă la Cristian Popescu Piedone, cei mai mulți români au în minte tragedia de la Coletiv Condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a fost eliberat după revizuirea sentinței. Cu toate acestea, sunt destui cei care consideră că actualul primar al Sectorului 5 are o responsabilitate pentru incendiul în care au murit 65 de oameni.

Cristian PopescuPiedone se vede primar general. Când se referă la Cristian Popescu Piedone, cei mai mulți români au în minte tragedia de la Coletiv

Cele două partide din coaliția de guvernare, PSD și PNL, au respins propunerea edilului de la Sector 5 de a-i susține candidatura la alegerile pentru Primăria Generală. Cu toate acestea Piedone a anunțat că nu renunță la candidatură, fiind sigur că va câștiga.

„Vestea îmi face viața mai luminată, se clarifică apele. Nu mă susține PSD. Ei spuneau în sondaje, că 60% din votanții PSD s-au săturat de sondaje sterile. Nu mă sperie, mă motivează, merg până la capăt. E păcat că PSD nu a vrut o victorie. Ei s-ar fi ajutat, pe mine mă ajută cetățenii Bucureștiului. Credeți că România nu s-a săturat de politica de culise?

Cine este primarul Sector 5

Majoritatea românilor îl știu pe Cristian Popescu Piedone ca urmare a tragediei de la Colectiv în care au murit 65 de oameni. El a fost condamnat pentru abuz în serviciu, la patru ani de închisoare. A reușit, însă, să întoarcă decizia de condamnare și a fost eliberat. Piedone a apărut în spațiul public mult înainte de Colectiv.

A devenit vizibil și a căpătat notorietate ca urmare a controalelor pe care le făcea, în anii 2000, prin piețe, însoțit de televiziuni. Se zborșea la comercianți, acuza nereguli și dicta sancțiuni, totul în fața camerelor de luat vederi. În momentul în care se închideau camerele, nimeni nu știa ce urma. Doar circulau zvonuri. Datorită greutății, peste limitele normale, și a atitudinii agresive a primit porecla Piedone, pe care a adăugat-o la nume.

De altfel, și în prezent, se menține în atenția publicului tot datorită camerelor video. Doar că nu se mai promovează doar la televiziuni, ca în trecut, ci pe rețelele de socializare. Majoritatea postărilor sale, aproape zilnice, sunt de la inspecțiile de pe teren. Astfel că nu poți să nu te întrebi, fiind așa cun plimbăreț, când mai are timp de administrarea primăriei.

Deși se proclamă un „mare gospodar”, sunt puține exemple de investiții realizate de Piedone, ca primar de sector, în beneficiul cetățenilor. Aceasta prin comparație cu ceea ce a făcut succesorul său la Sectorul 5, Gabriel Băluță, de exemplu.

Partidul a avut grijă de Piedone

Citește și  Sedința PSD s-a lăsat cu scandal. Social - democrații au realizat că acum trebuie să cotizeze

Dincolo de imaginea de justițiar, însă, este un personaj controversat, al cărui nume apare în mai multe scandaluri din trecut. S-a născut în 1963 și se laudă cu o vastă experiență în administrația locală, de 27 de ani. Este fiul unor privilegiați ai sistemului comunist, părinții săi fiind trimiși în Egipt, ca diplomați de regimul Georghe Gheorghiu Dej.

Chiar și așa, cu astfel de părinți, înainte de 1989 nu a reușit să urmeze un liceu. Presa a relatat că Piedone a lucrat ca ospătar, și s-a înscris la liceu în anul 1991. Și-a finalizat studiile la vârsta de 32 de ani, în 1995. Iar odată ce a obținut diploma de bacalaureat, toate căile i s-au deschis în față. Mai ales că, în 1994, așa cum relatează Kanal D, a fost suficient de inspirat să se înscrie în PDSR (PSD).

Din 2000, Piedone a devenit consilier în cadrul Consiliului General și președinte al Comisiei de Comerț și Protecția Consumatorului. De asemenea, dat fiind că nu existau restricții impuse de lege, ocupa și funcția de șef al Direcției Inspecție Generală, din cadrul Primăriei Sectorului 6 București.

Cristian Popescu

Semnele de întrebare din jurul apartamentului primit de la stat

Datorită canetului de partid, relatează jurnaliștii, a primit și o locuință de stat, la care nu prea ar fi avut dreptul. I-a fost atribuită de primarul Sector 4, Vasile Mihalache, cu care era coleg de partid. Cererea lui Piedone a fost trecută la capitolul urgențe de coleg. El a motivat că locuiește, la aceeași adresă cu încă nouă persoane, soția, cei doi copii minori, mama sa, frații săi cu familiile lor.

Potrivit publicației Curentul, justițiarul Piedone, a obținut acordul comisiei de repartizare a locuințelor, deși dosarul său era incomplet. El a adus parte din documentele necesare ulterior. Dar, așa cum s-a mai văzut în istoria recentă, PSD este dispus la orice pentru proprii membri, inclusiv la încălcarea legii.

Conform sursei citate, Piedone nu întrunea condițiile de vârstă, prevăzute de lege, pentru a beneficia de o locuință de stat, la momentul respectiv. Mai mult, spuneau jurnaliștii, el și-ar fi vândut apartamentul, primit de la stat, deși legea nu permitea acest lucru.

„…Prin urmare, a scos la vânzare locuința făcută cadou de colegii din PSD, încălcând astfel din nou legea, care prevede că „înstrăinarea prin acte între vii, în decurs de 10 ani, a locuințelor pentru realizarea cărora s-au acordat subvenții se face numai după restituirea integrală a sumelor datorate și pe baza dovezii depunerii integrale a contravalorii sumelor obținute ca subvenții de la bugetul de stat”. Piedone a vândut însă locuința fără să-și facă probleme în legătură cu ilegalitățile comise în lanț”, au scris jurnaliștii de la Curentul.

Cristian Popescu

Controversele din jurul permisului de conducere

Citește și  BASESCU TRIMITE PORUMBELUL PACII LA GEAMUL LUI FIREA, DUPA CE PRIMESTE TITLUL DE "MEDIATOR DE ONOARE"!

În vreme ce făcea pe justițiarul printre tarabe, isprăvile sale fiind evidențiate în emisiunile de știri ale televiziunilor, numele lui Piedone apărea într-un alt scandal de corupție. Este vorba despre cazul permiselor de coducere de la Argeș. Cazul a explodat în anii 2007 – 2008.

Procurorii au descoperit o rețea de corupție în care erau implicați polițiști, patroni de școli de șoferi și diferiți funcționari. Astfel, contra unor sume de bani, cei ce doreau permis de conducere își mutau domiciliul în Argeș și primeau documentul aproape pe loc. Nu urmau nici cursurile școlilor de șoferi și nici nu participau la examenele prevăzute de lege.

Peste 30 de persoane ar fi beneficiat de serviciile ilegale ale acestei rețele. Iar printre acestea s-a numărat și justițiarul Piedone. El a devenit „argeşean“ cu acte în regulă pe 27 septembrie 2007, iar după o lună a primit permisul de șofer profesionist. Pe principiul, dai un ban dar iei tot ce se poate. Primarul de la Sector 5 a devenit șofer profesionist cu acte în regulă, false, pe 19 octombrie 2007.

blank