Actualitate

Cristi Burci, patronul Prima TV și Adevărul a fost dus la Slatina de mascați

Cristian Burci a ajuns la Slatiuna la audier cu mascaţii fiind suspect într-un dosar de constituirea unui grup infracţional.

La audierile de la Biroul Teritorial Olt al DIICOT a fost adus fostul director al Romvag Caracal, Ion Dinoiu dar şi alte persoane apropiate lui Cristian Burci. Totodată, au fost predate mai multe pachete cu documente ridicate în timpul percheziţiilor.

Una dintre cele 4 percheziţii efectuate de procurori se pare că a avut loc la redacţia cotidianului Adevărul, iar printre suspecţii din dosar se află şi Denisa Turcu – fost administrator special la Adevărul Holding.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că membrii acestui grup de criminalitate organizată, prin activitatea desfăşurată din anul 2006 până în prezent, au creat un prejudiciu SC Romvag SA Caracal prin abuz în serviciu şi delapidare în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, au mai indicat sursele menţionate.

Conform comunicatului transmis de DIICOT, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au efectuat cercetări faţă de un număr de zece suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2006 şi până în prezent membrii grupului infracţional au creat un prejudiciu SC R. S.A, prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice şi societăţi comerciale la care suspecţii deţineau acţiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora.

Suspecţii au reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei, iar prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au avut la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei.

blank