Actualitate, Stiri

Cristi Borcea a lăsat responsabilitatea familie pe umerii fiului său de 16 ani

„Tati, de acum tu eşti capul familiei”

tati

Cristi Borcea (44 de ani) a recepţionat în plin verdictul pronunţat împotriva lui, în “Dosarul transferurilor”, de Curtea de Apel Bucureşti: 6 ani şi 4 luni în spatele gratiilor, pentru înşelăciune şi spălare de bani. În ciuda şocului, fostul acţionar al lui Dinamo a răspuns la apelul telefonic al ziariştilor.

“Ăştia m-au băgat la puşcărie, sunt terminat! Mă voi preda în cel mai scurt timp”, a răspuns Cristi Borcea, întrebat fiind ce a simţit în momentul aflării sentinţei.

“Merg la puşcărie!”, a repetat condamnatul, parcă nevenindu- i să creadă că el, până nu de mult unul dintre cei mai puternici şi mai influenţi oameni din fotbalul românesc, obişnuit cu traiul luxos, va petrece ani buni la “mititica”.

În vocea fostului personaj cu greutate nu mai exista nici urmă de aroganţă, de zeflemea, aşa cum obişnuise să-i trateze pe anchetatori şi pe magistraţi de-a lungul îndelungatului proces.

Borcea a depăşit destul de repede starea de perplexitate. În mai puţin de două ore de la pronunţarea verdictului, fostul oficial al lui Dinamo reuşise să pună o minimă ordine în viaţa celor dragi.

Patrick gemenii Mihai Antonia .jpg
Patrick, alaturi de fratii sai gemeni, Antonia si Mihai

O dovadă este SMS-ul trimis lui Patrick (16 ani), cel mai mare dintre copiii lui, băiat rezultat din prima căsătorie, cea cu Mihaela (44 de ani), de care s-a despărţit în 2011. “Tati, de acum tu eşti capul familiei! Să ai grijă de frăţiorii tăi”, i-a scris Cristi fiului său, referindu-se la gemenii în vârstă de 9 ani – Antonia Melissa şi Mihai Angelo -, ceilalţi doi copii dăruiţi de Mihaela.

“Încearcă să te linişteşti! Asta e, nu mai avem ce face! Trebuie să-ţi revii, pentru că ăia mici se bazează doar pe tine de acum înainte. Şi încă ceva: nu-i lăsa să se uite zilele astea la televizor, că o să se discute pe toate posturile despre condamnarea mea”, i-a transmis telefonic Borcea şi primei lui soţii.

Alina1.jpg

La fel a procedat şi în cazul Alinei Borcea (29 de ani), actuala soţie, pe care a dus-o în faţa altarului cu trei ani în urmă.

“Iartă-mă, iubirea mea, că te-am băgat în situaţia asta de rahat! Nici nu ştii cât de rău îmi pare… Fii tare, ca să poţi să-l creşti pe George Alexandru”, i-a spus Borcea Alinei, referindu-se şi la fiul lor de 1 an şi 9 luni.

 

 

blank