Crimă
Actualitate, Featured

Crimă înfiorătoare în Dâmboviţa. Fetiţă de şase ani, ucisă de unchiul ei într-o pădure. Atrocitatea, comisă din răzbunare

O crimă a avut loc sâmbătă în comuna Cojasca din Dâmboviţa, unde o fetiţă de doar şase ani a fost ucisă de unchiul ei, într-o pădure de la marginea localităţii. Individul le-a mărturisit anchetatorilor că a comis gestul oribil pentru a se răzbuna pe fratele lui.

Crimă înfiorătoare în Dâmboviţa. Un tânăr de 26 de ani a sunat la 112, spunând că şi-a ucis nepoata, o fetiţă de şase ani, la marginea pădurii din comuna Cojasca.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de Poliţie şi de ambulanţă. Din păcate, cele spuse de individ s-au adeverit.

Anchetatorii au găsit trupul fără viaţă al copilei. Dus la audieri, suspectul le-a spus anchetatorilor că a comis crima cumplită din cauza unor neînţelegeri cu fratele său, conform Targovistenews.

„Astăzi, IPJ Dâmbovița a fost sesizat de un bărbat, cu privire la faptul că acesta a omorât o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla într-o pădure din apropierea locuinței. La fața locului polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, autorul fiind găsit lângă corpul neînsuflețit al minorei.

Din primele date s-a stabilit că autorul era în conflict cu fratele său și ca să se răzbune i-a luat fetița de la domiciliu și a ucis-o în pădurea de la marginea localității (tăiată cu un cuțit în zona gâtului). Autorul este în custodia poliției”, transmite IPJ Dâmboviţa.

blank