Taxele
Social

Cresc taxele și impozitele. Vor fi majorări cu un procent uriaș

Taxele și impozite. Creșterile vin odată cu indexarea taxelor locale ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior. Vorbim despre o majorare de peste 13%, însă ea nu se aplică în toate orașele din România.

Taxele și impozitele cresc din 2024. Ele vor fi majorate cu 13,8%, ținând cont că impozitele și taxele locale trebuie indexate anual ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior. În anul 2022, rata inflației a avut o valoare de 13,8%, conform comunicatului Institutului Național de Statistică (INS).

Principalele categorii de taxe și impozite care vor fi majorate din 2024:

– impozitele pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice;
– impozitul pe terenurile persoanelor fizice și juridice;
– impozitele pe mijloacele de transport sub 12 tone ale persoanelor fizice și juridice;
– amenzi privind declarațiile fiscale;
– taxe pentru care Codul Fiscal prevede valori în sumă absolută sau interval.

Orice taxă sau impozit care este stabilit în baza unei anumite sume, va fi indexată cu un procent de 13,8%. Românii care plătesc dările la stat până la 31 martie primesc o bonificație de 10%.

Taxele

Taxele și impozitele bucureștenilor cresc în 2024

În marile orașe, toate taxele și impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% în 2024. Bucureștenii vor plăti impozit auto, în cazul autovehiculelor cu cilindree de până la 1.600 cc., câte 9 lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi. Dacă capacitatea este mai până în 2.000 de cc, șoferii vor plăti 25 de lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi.

Pentru un apartament cu trei camere, de la un impozit de aproximativ 250 de lei în 2023, impozitul ar ajunge la 290 de lei.

Majorări ar putea fi și în ceea ce privește locul de parcare de reședință. Suma ar putea crește semnificativ, de la 300 la 600. Se aplică majorări cu aproximativ 14%, în funcție de zonă.

Orașele unde autoritățile nu vor mări dările către stat cu peste 13%

Primarul din Oradea, Florin Birta, consideră că „13,8% e o rată a inflației destul de mare”. Nu este cazul „să venim și noi cu aceste modificări, ca să nu revină o încărcare atât de mare pe orădeni”, mai spune edilul.

Primăria Oradea a propus o majorare a taxelor și impozitelor de 7%. Mecanismul va fi că acel 13,8% va fi distribuit astfel: 7% va fi indexat pe impozite, iar 6,8% se vor reduce impozitele, pentru a atenua creșterea impusă prin Codul Fiscal.

„În Codul Fiscal, se prevede ca orice taxă locală se indexează anual, până la 30 aprilie, cu rata inflației comunicată de INS.
Comunicatul de pe pagina Ministerului de Finanțe pentru 2024 a fost că inflația se va calcula la 13,8%. Ca atare, impozitele și taxele locale ar trebui indexate cu 13,8%.
Noi, ca municipalitate, trebuia să luăm o decizie. Rata inflației e destul de mare, așa că am decis să propunem pentru consultarea publică o majorare cu 7%”, a declarat Birta pentru bihon.ro.

blank