Politic

Cornel Nistorescu: „Patrioţii dracului, de ce promovaţi o schimbare dacă nu aveţi habar s-o susţineţi”

Cornel Nistorescu trece în revistă toate atacurile asupra Codului Fiscal. Jurnalistul analizează motivele pentru care președintele Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament, dar și reacția venită de la PNL și BNR. El are însă o reacție virulentă împotriva celor din PSD.Cornel Nistorescu
 
”Între atâtea veşti rele care circulă prin ţara noastră, am auzit de una mai optimistă. Cică noul Cod Fiscal ar fi una dintre cele bune. El ar aduce atâtea modificari importante în fiscalitatea românească încât economia va cunoaşte o schimbare spectaculoasă. Azi aici, mâine pe colo, vestea s-a învârtit cu discreţie şi a revenit de peste tot cu insistenţă şi cu acelaşi aer de speranţă.
 
Cică ne paşte o schimbare în bine. M-am trezit repetând şi eu. Pare a fi un document al înnoirilor economice pentru o creştere pe măsura potenţialului! Ar putea înteţi şi valul investitorilor străini, ziceau unii, deşi promisiunea cu investitori străini a început să mă sperie.
N-am apucat s-o repet de două-trei ori că a bătut clopotul. Noul Cod Fiscal a fost respins de la promulgare de preşedintele Klaus Iohannis:
 
„Noul Cod Fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă şi temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori şi numai cu respectarea obligaţiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară”, scrie preşedintele în cererea sa de reexaminare publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
 
Se teme preşedintele de experimente, am zis eu. Şi cere studii, simulări şi calcule! Nu care cumva în intestinele proiectului votat de parlament să se ascundă o greşeală periculoasă pentru ţară. N-a trecut mai mult de o zi şi PNL-ul şi-a trimis reprezentanţii în studiourile de televiziune. Ce votaseră cu săptămâni înainte mai era bun de pus numai la zid:
 
”Noul Cod Fiscal este un număr de magie propagandistică”, a declarat marea finanţistă Alina Gorghiu. Ea este ”un om serios. Nu crede în iluzii”. Şi pretinde că ştie ce zice, indiferent ce şi când i se cere. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a aprofundat politic: „Noi vrem analize clare, făcute de Guvern, în primul rând. Negociem cu Guvernul, cu BNR şi cu toţi cei care doresc să participe la discuţii”, a afirmat Vasile Blaga, precizând că, după 1989, numai intrarea în NATO şi aderarea la UE au fost teme atât de încinse. Observaţi cum în discuţie se inserează şi BNR. Şi ca într-o orchestră din ce în ce mai bine pusă la punct iese şi prim-solistul finanţelor româneşti:
 
„Dacă perioada ajustărilor macroeconomice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudenţă şi măsură în deciziile viitoare, deplasând totodată accentul spre reforme structurale de natură să împiedice potenţialul de creştere a economiei româneşti. Ar fi o eroare să ignorăm lecţiile crizei internaţionale şi experienţele noastre, cedând tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la un eveniment aniversar la care a participat ca din întâmplare şi preşedintele Klaus Iohannis.
 
E clar. Noul Cod Fiscal este un mare pericol. O bombă atomică mută. Un cutremur fiscal nedeclanşat. Noul Cod Fiscal poate demola orice. Inclusiv popularitatea preşedintelui Iohannis. Opinia guvernatorului a căzut cumva ca între o evaluare financiară de conjunctură şi o declaraţie de sprijin faţă de gestul ferm al preşedintelui.
În aceeaşi zi, preşedintele Iohannis a anunţat şi el o revoluţionare a modului de schimbare a taxelor:
 
„Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod Fiscal ar revoluţiona finanţele României prin simpla reducere a unor impozite. Cred că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă”.
De azi înainte, reducerea taxelor într-un anume fel va intra în istoria deciziilor publice sub numele de ”maniera Sibiu”. În alte ţări ea numindu-se tehnica lui ”să mai vedem” (let’s see).
 
Dacă preşedintele insistă în modificarea noului Cod Fiscal este un semn clar că lucrurile sunt mai grave decât arată la prima vedere. Ni s-a atras atenţia să stăm cuminţi, să nu o luăm pe urmele Greciei. Sau cei mai mulţi din armata preşedintelui Iohannis (reorganizată rapid din resturile de trupe ale lui Traian Basescu) au şi început să cânte aceeaşi melodie politico-fiscală:
 
„Fără noul Cod Fiscal!”
 
În publicaţiile consacrat băsiste şi în altele, înregimentate mai nou, de dimineaţa până seara se scandează pe zeci de voci:
 
„Fără noul Cod Fiscal! Fără noul Cod Fiscal! Fără…”
Adrian Vasilescu-Nenea face tacticos, pedant şi didactic înconjurul televiziunilor. Traian Băsescu pune mâna pe trombon şi interpretează acelaşi refren. Profesorul incomprehensibilului din economia românească, Daniel Dăianu, cel compatibil numai cu demnităţile binefăcătoare, este împins în presă şi pe net să lanseze şi baza teoretică a îndoielilor preşedintelui României şi ale guvernatorului BNR. Cu alte cuvinte, să ofere armura teoretică a negaţiei izvorâte independent din cele două minţi neaşteptat de practice.
 
”Controversele privind un nou Cod Fiscal şi o nouă grilă de salarizare invită la examinarea unor aspecte care privesc stabilitatea macroeconomică. Am în vedere relaţia dintre ciclul economic intern şi cel „european“, potenţialul de utilizare a resurselor (PIB-ul potenţial, ce este o constructă de baza în modele macroeconomice), supravegherea macroprudenţială, protejarea echilibrelor economice ca „bun public“. Nu puţini parcă au uitat situaţia extrem de dificilă din anii 2008/2009 când România, în pofida unei datorii publice mici, era în criză de lichiditate, lucrurile putând lua o turnură şi mai rea. De aceea, o politică economică ce nu are în spate o analiză întemeiată pe cifre şi raţionamente bine cumpănite poate „da foc la casă”.
 
Şi dă-i cu argumente! Pompierul teoretic de la BNR culege cu discreţie scamele de pe reverele preşedintelui şi ale şefului său de la BNR. Vorba ceea de când lumea: ”Dacă este ordin, cu plăcere!”.
Unde combate Daniel Dăianu? În revista 22!? Soliştii au fost acompaniaţi întâi de orchestră de coarde şi pe măsură ce recitalul a luat proporţii s-au adăugat suflătorii, timpaniştii şi corul, şi răspândacii, şi admiratorii.
 
Noul Cod Fiscal seamănă cu bolovanul de sare, cu un subiect de campanie electorală, cu o comandă externă îndeplinită fără crâcneală, cu o indicaţie de la Bruxelles venită în stil moscovit. Nu mai lipseşte decât noua definiţie a patriotismului! Adică:
„A fi patriot român înseamnă să lupţi împotriva noului Cod Fiscal şi a scăderii taxelor, cel mai periculos inamic al României!”
 
Post-scriptum:
Pentru PSD şi ciracii săi n-am decât o exclamaţie: Patrioţii dracului, de ce promovaţi o schimbare dacă nu aveţi habar să o susţineţi!”, scrie Nistorescu pe cotidianul.ro.
blank