Social, Stiri

Corlățean: Voi propune premierului ca România să acorde asistență medicală cetățenilor ucraineni

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat sâmbătă că va propune în Guvern ca România să se implice în acordarea rapidă de asistență medicală de specialitate în spitalele românești cetățenilor ucraineni răniți, personal militar sau civil.

atentat_terorist_poza_poza_40155800

„Am fost informat în legătură cu necesitatea Guvernului ucrainean de a acorda asistență medicală de urgență mai multor răniți ucraineni. Voi propune Guvernului României, primului ministru, ca România să se implice, să acorde rapid asistență medicală de specialitate în spitalele românești, la solicitarea explicită și în funcție de necesitățile exprimate de autoritățile ucrainene, pentru cetățenii ucraineni răniți, un număr pe care putem să-l discutăm și ne asumăm acest lucru, vorbim fie de militari, fie de personal civil care a fost afectat”, a precizat Corlățean la o conferință de presă.

El a amintit că, după evenimentele dramatice din Piața Independenței de la Kiev, România a asigurat tratament medical de urgență și a salvat viața a 11 cetățeni ucraineni.

blank