Coreea de Sud
International

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment asupra unor drone nord-coreene care au trecut granița

Mai multe drone nord-coreene au trecut granița spre Coreea de Sud, a informat agenția de știri sud coreeană Yonhap, citând surse din armată.

Potrivit șefilor de stat major din Coreea de Sud, forțele armate au descoperit multe obiecte care au părut a fi drone în zonele de graniță ale provinciei Gyeonggi.

Dronele au trecut linia de demarcație militară care desparte cele două Corei. Dronele au fost identificate în Gimpo, insula Ganghwa și Paju, ceea ce a dus la oprirea temporară a zborurilor civile pe aeroporturile Incheon și Gimpo.

Ca răspuns, armata sud-coreeană a desfășurat avioane de război și elicoptere de atac pentru a le elimina, trăgând focuri de avertizare.

blank