contabilul al unui cult
Actualitate, Featured

Contabilul unui cult bisericesc, vizat într-un dosar de delapidare

Poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1 fac miercuri dimineaţă percheziţii într-un imobil din Capitală într-un dosar de delapidare în care contabilul unui cult bisericesc este suspectat că ar fi luat 800.000 de lei din casieria instituţiei.

”Astăzi, 13.01.2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi două mandate de aducere într-un dosar privind fapte de delapidare”, anunţă Poliţia Capitalei.

Conform sursei citate, din datele şi probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada aprilie 2018- noiembrie 2020, un bărbat, care era contabilul al unui cult bisericesc,Şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 800.000 lei.
Audierile se desfăşoară la sediul Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.


blank