Consiliul Concurenţei a început să monitorizeze creşterile de avans la creditele ipotecare anunţate deja de bănci. Încearcă să vadă dacă nu cumva băncile s-au înţeles între ele să modifice condiţiile împrumuturilor.

Există suspiciuni că, prin majorarea avansului, băncile acţionează ca un cartel în încercarea de a pune presiune pe parlamentarii ce vor decide în ce condiţii predarea cheilor locuinţei stinge definitiv un împrumut.

BNR consideră, însă, că decizia de majorare a avansului este o reacţie normală având în vedere actuala formă a legii dării în plată.

Ei vor ca legea să se aplice de acum încolo, iar acest plafon mi se pare ridicol. Orice criteriu sau plafon pe care l-am introduce nu ar face altceva decât ca legea să fie inaplicabilă. Ăsta este, până la urmă, şi scopul, asta urmăresc băncile. Eu aştept cu interes să văd ce parlamentar din România îşi doreşte să-şi asume aceste propuneri ale băncilor din România”.