Consilier local
Actualitate, Featured

Consilier local PSD, condamnat la închisoare pentru trafic de droguri de mare risc

Un consilier local din Băilești a primit 3 ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Laurenţiu Alin Diaconescu nu mai poate ocupa nici funcția publică în care a fost ales, au decis magistrații, definitiv.

Condamnat acum prin decizie definitivă de magistrații Curții de Apel Craiova, Laurenţiu Alin Diaconescu, consilier local PSD, a fost trimis în judecată în 2018, fiind acuzat că, în calitate de responsabil cu achiziţiile în cadrul unei farmacii administrate de soţia sa, a vândut fără a avea dreptul produse din gama opioidelor, care intră în categoria stupefiantelor.

Procurorii au arătat că acesta s-a implicat în obţinerea unor medicamente care conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope pentru a le vinde unui bărbat care locuia în Suedia, care pretindea că îi sunt necesare mamei sale, suferindă de cancer. Diaconescu a auzit discuţia dintre bărbat şi soţia sa, administrator de farmacie, care comandase 5 cutii a câte 60 de comprimate oxidolor cu concentraţia de 80 mg, şi a intervenit, relatează Agerpres.

„Inculpatul, care avea calitatea de funcţionar însărcinat cu achiziţiile în cadrul farmaciei, a luat apoi hotărârea de a cumpăra medicamentele comandate, care au fost preluate de la distribuitor şi puse într-un dulap special prevăzut cu încuietoare anume destinat medicamentelor care conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope. Ulterior, inculpatul a vândut, fără drept, cele 5 (cinci) cutii cu comprimate oxidolor inculpatului, fără a-i cunoaşte identitatea, fără a-i solicita acestuia vreun act care serveşte la identificare sau legitimare şi fără a-i solicita vreo prescripţie medicală specială sau chiar fără regim special (…). Încurajat de faptul că identitatea nu-i fusese dezvăluită şi de modul în care inculpatul cumpăra şi vindea droguri de risc, inculpatul (n.red.: cumpărătorul) a sunat în alte trei rânduri pe telefonul fix al farmaciei, punct de lucru Băileşti, recomandându-se ‘băiatul cu Oxidolor-ul’ şi a comandat diferite cantităţi de medicamente care conţineau substanţe opioide, apelurile iniţiindu-le din Suedia, unde locuia şi unde trebuiau să ajungă drogurile. De fiecare dată, hotărârea de a cumpăra, fără drept, de la furnizorii autorizaţi medicamentul oxidolor a luat-o inculpatul Diaconescu Laurenţiu Alin, care apoi a procedat la vânzarea medicamentelor inculpatului PCM, în modalitatea expusă mai sus”, au arătat procurorii.

Potrivit sursei citate, consilierul a comandat şi achiziţionat fără drept, în baza a nouă facturi separate, un număr total de alte 100 cutii conţinând 60 comprimate Oxidolor concentraţia 80 mg, folosind doi furnizori în acelaşi timp pentru a nu depăşi cantităţile lunare pe care le putea achiziţiona pe credit şi a nu figura cu cantităţi mari în aceeaşi lună.

Pentru a da o aparenţă de legalitate a vânzărilor ilegale de substanţe stupefiante, inculpatul a emis mai multe bonuri fiscale și un proces-verbal de distrugere, în fals, au mai notat anchetatorii.


blank