Actualitate

Consilier local din Ploieşti, adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul cumnatului lui Ponta

Consilierul local ploieştean Ionuţ Ionescu a fost adus, joi, la sediul DNA, unde va fi audiat în legătură cu proiectul pe fonduri europene privind reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din mai multe localităţi din judeţul Prahova, o parte din acest proiect făcând obiectul unei anchete a DNA Ploieşti în care este urmărit penal Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

media-141603589392192800

Ionescu este consilier municipal şi angajat al SC Hidro Prahova, societate în subordinea CJ, prin intermediul căreia se implementează proiectul cu fonduri europene.

Potrivit unor surse din Hidro Prahova, Ionescu a lucrat o perioadă ca inginer şef al sistemului zonal de alimentare cu apă Valea Prahovei, fiind apoi şef în cadrul aceleiaşi societăţi, al Unităţii de implementare a proiectului privind reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare iar în prezent este şef al Serviciului Investiţii al SC Hidro Prahova.

blank