FUEGO
Featured, Life

CONCERT EXTRAORDINAR PAUL SURUGIU-FUEGO LA SALA PALATULUI – 8 OCTOMBRIE 2021

Cum nesiguranța vremilor în care trăim este din ce în ce mai pronunțată, orice urmă de normalitate este binevenită. Astfel, concertul reprogramat al artistului Paul Surugiu-Fuego de la Sala Palatului din București va avea loc, fără modificări, în condițiile actuale impuse de către autorități, pe data de 8 octombrie 2021, începând cu ora 20.00. Toate biletele achiziționate rămân valabile, indiferent de momentul și de forma în care acestea au fost procurate.
FUEGO
„SIMFONIC” este producția se anunță a fi una impresionantă, Fuego și echipa lui pregătind minuțios, dinainte de pandemie, acest show, investind enorm în realizare, partituri, ținute, concept, scenariu, promovare. Este vorba despre un concert pop-simfonic grandios, o feerie a muzicii înalte, într-o interpretare și-o formulă de excepție. Veți avea ocazia să-l vedeți și să-l ascultați pe marele artist într-o altă prezentare, diferită de tot ce știți până acum despre el, cu sonorități majore, cu numeroase momente speciale, mai ales că acum, după pandemie, a pregătit noi și noi surprize. Celebrele sale piese, melodii de colecție, cântecele care l-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzi diferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase.
FUEGO
Show-ul va fi realmente colosal, cu peste 100 de artiști pe scenă, cu elemente speciale și multă emoție. Paul Surugiu va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, condusă de maestrul dirijor Daniel Jinga. De asemenea, pe scenă va fi prezent și Corul Accoustic, alături de care Fuego va cânta într-o reverie a muzicii, o poveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Spectacolul va avea mai multe surprize formidabile, de la noutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la invitați speciali și duete inedite, cu nume de referință!
FUEGO
„Iată că visul meu începe să prindă contur și se pare că se va realiza! Concertul pop-simfonic pe care-l pregătesc de multă vreme la Sala Palatului și pe care l-am reamânat de atâtea ori, va avea loc pe data de 8 octombrie 2021, de la ora 20.00. Sunt tare fericit și sunt sigur că voi putea crea, alături de dirijorul Daniel Jinga, de orchestră, cor și de invitații mei, o seară în care muzica va fi triumfătoare, în care emoțiile și simplitatea vor fi cuvinte de bază și-n care vom înțelege cu toții că, peste orice probleme, arta este puterea salvatoare. Am pregătit orchestrații de vis, melodii spectaculoase, unele atipice, altele pline de sensibilitate.

Vom avea o poveste magică, capitole importante ale vieții, puse pe sonorități pop-simfonice, spectaculoase. Voi cânta alături de Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, peste 100 de artiști pe scenă, care vor crea, împreună cu mine, un spectacol al simțămintelor și-al sunetelor înalte! Biletele deja achiziționate de către toți cei care au ales să nu și le retragă la toate reprogramările rămân valabile fără nici o problemă! Vă mulțumesc pentru susținere și vă aștept cu toată dragostea mea și cu nenumărate surprize! ” ( Paul Surugiu-Fuego)

Paul Surugiu-Fuego este artistul independent care reușește, de peste 27 de ani, să fie în preferințele publicului român, ajungând unul dintre cei mai iubiți și apreciați soliști ai țării noastre, fiind și „ARTIST AL POPORULUI” Republicii Moldova, cea mai înaltă distincție în statul basarabean.

Cu o voce caldă, el a realizat numeroase proiecte speciale, diverse, demonstrând că le poate face pe toate și bine, cântând toate genurile muzicale cu ușurință, fiind și actor, pictor, editorialist, având un editorial săptămânal în revista TAIFASURI, a cărui director onorific este, dar și moderator TV, realizând celebrul show de la TVR 2 – „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, în fiecare duminică, la ora 15.00, precum și om de radio. Nu ratați așadar, evenimentul toamnei, revenindu-ne din pandemie, o seară a muzicii de calitate, cu accente simfonice și cu nenumărate momente care vă vor surprinde!

blank