Compania
International

Compania care produce Bayraktar donează trei drone Ucrainei, după o campanie de strângere de fonduri. Cum vor fi folosiți banii adunați

Compania turcă din domeniul apărării Baykar, producătoarea celebrelor drone Bayraktar, a anunțat luni că va dona Ucrainei trei astfel de aparate fără pilot, după o campanie de strângere de fonduri care a dus la colectarea unei sume suficiente pentru a cumpăra „câteva” drone Bayraktar TB2, scrie Reuters.

Compania de strângere de fonduri din Ucraina și-a atins ținta în doar câteva zile, la ea contribuind atât afaceriști importanți, cât și oameni obișnuiți, potrivit Companiei turce.

„Baykar nu va accepta bani pentru (dronele) TB2 și va trimite gratuit trei aparate de zbor fără pilot pentru frontul din Ucraina”, a anunțat compania într-o declarație.

„Cerem în schimb ca banii strânși să fie folosiți în sprijinul poporului ucrainean”, se mai arată în declarație.

Rusia a protestat anterior față de vânzarea dronelor Bayraktar TB2 către armata ucraineană, potrivit unui înalt oficial turc citat de Reuters, care a adăugat că vânzările Baykar, care este o companie privată, nu reprezintă afaceri la nivel de stat.

Baykar a vândut drone Kievului în ciuda obiecțiilor Rusiei și a semnat un contract pentru și mai multe înainte de declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Dronele TB2, care au fost folsite și în conflictele din Siria, Irak, Libia, Nagorno-Karabah, reprezintă acum vârful de lance al exporturilor turcești de armament.

Compania Baykar a făcut un gest similar în urma unei strângeri publice de fonduri organizată în Lituania și a donat gratuit o dronă Bayraktar către Ucraina, îndemnând ca banii strânși – 5 milioane de euro – să fie cheltuiți în folosul poporului ucrainean.