Comisia Europeană
Featured, International

Comisia Europeană anunță plan de redresare de 600 milioane euro pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a anunțat miercuri planul de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Banii vor veni sub formă de asistență macro-financiară, subvenții și investiții, potrivit unui comunicat de presă. Banii vor fi alocați în următorii 3 ani pentru a promova investiții menite să redreseze economia Republicii Moldova după criza provocată de pandemia COVID-19.

„Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri. Planul de redresare economică al UE constituie un efort fără precedent de a ajuta țara pe drumul său spre redresare și pentru o agendă ambițioasă de reforme, în interesul cetățenilor săi. În cele din urmă, acest plan ilustrează forța asocierii noastre și solidaritatea în lupta împotriva pandemiei de COVID-19”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Prin acest ambițios plan de redresare economică vrem să stimulăm redresarea socio-economică pe termen lung și să dezvăluim potențialul economic neexploatat al Moldovei în beneficiul cetățenilor săi. Vom investi în economie, în conectivitate, în educație și forța de muncă. Planul va sprijini reformele structurale indispensabile, inclusiv în domeniile cheie ale justiției și luptei împotriva corupției”, a declarat comisarul pentru extindere, Oliver Varhelyi.

Comisia Europeană: Planul se bazează pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și IMM-uri; infrastructură; educație și angajabilitate; reforma statului de drept și a justiției, se mai arată în comunicatul CE

blank